money.ro

Subiect

Fiat

100 articole

Gazele naturale lichefiate ruseşti importate de UE se află la cel mai înalt nivel din 2022, arată un studiu. Franţa a făcut importuri ”record” în ianuarie. SUA, pe cale să devină principalul furnizor de GNL în 2026, după Războiul din O.Mijlociu
ActualitateMoney.ro

Grecia vizează un acord pe 20 de ani pentru gaze lichefiate din SUA, pentru a întări aprovizionarea energetică a Europei de Sud
ActualitateMoney.ro

Grecia vizează un acord pe 20 de ani pentru gaze lichefiate din SUA, pentru a întări aprovizionarea energetică a Europei de Sud

Atlantic Sea LNG Trade, un joint-venture între furnizorul elen de gaze DEPA şi grupul de construcţii Aktor, negociază un acord pe 20 de ani în vederea achiziţionării a până la 15 miliarde metri cubi de GNL din Statele Unite, pentru a consolida securitatea energetică a Europei de Sud, transmite Reute

Cât costă Revelionul la cel mai scump hotel din București. Luxul absolut în cea mai fotografiată clădire de Crăciun din Capitală
PeopleFlorian Gheorghe

Cât costă Revelionul la cel mai scump hotel din București. Luxul absolut în cea mai fotografiată clădire de Crăciun din Capitală

Exporturile de gaze lichefiate ale SUA ating noi recorduri
EuropaDenisa Gelatu

Exporturile de gaze lichefiate ale SUA ating noi recorduri

Body Poetry , versuri fotografiate pe pielea ta, o nouă campanie PhotoArt by Ralf
ActualitateCatalina Mares

Body Poetry , versuri fotografiate pe pielea ta, o nouă campanie PhotoArt by Ralf

Unica fiică a lui Ion Ţiriac s-a fotografiat într-o ipostază rară! Cum a apărut Ioana în vacanţa din Namibia
ActualitateAlina Rafaila

Unica fiică a lui Ion Ţiriac s-a fotografiat într-o ipostază rară! Cum a apărut Ioana în vacanţa din Namibia

Fetiţă de 3 ani şi 7 luni, înfiată, salvată de mama adoptivă care i-a donat o parte din ficatul ei
ActualitateTheodora Șutiu

Fetiţă de 3 ani şi 7 luni, înfiată, salvată de mama adoptivă care i-a donat o parte din ficatul ei

Preşedintele sârb Vucic: Un model electric Fiat Panda va fi produs în Serbia
Piețe financiareMoney.ro

Preşedintele sârb Vucic: Un model electric Fiat Panda va fi produs în Serbia

Vucic, care a vorbit după întâlnirea cu premierul italian Giorgia Meloni, nu a dat nicio dată anume pentru lansarea producţiei. Preşedintele sârb a spus că producţia de maşini Fiat Panda electrice va stimula comerţul dintre Italia şi Serbia peste valoarea actuală de 4,6 miliarde de euro pe an. Act

OMV Petrom a încheiat un parteneriat cu Vulcangas România pentru deschiderea primei staţii de alimentare cu gaz natural lichefiat (GNL) şi comprimat (GNC) in reţeaua Petrom. Benzinăria va fi operaţională în anul 2025

"OMV Petrom, cea mai mare companie integrată de energie din sud-estul Europei, anunţă că a încheiat un parteneriat cu Vulcangas România pentru deschiderea de staţii de alimentare cu gaz natural comprimat şi lichefiat. Prima dintre acestea se estimează că va fi operaţională în anul 2025 şi va fi inst

Carmen și Klaus Iohannis, fotografiați într-un safari la Parcul Național Nairobi
ActualitateDenisa Gelatu

Carmen și Klaus Iohannis, fotografiați într-un safari la Parcul Național Nairobi

Exerciții simple de făcut acasă pentru picioare tonifiate
ActualitateCristina Popovici

Exerciții simple de făcut acasă pentru picioare tonifiate

UPDATE - Constanţa: Scurgeri de gaz din ultimul vagon al unui tren care transportă gaz lichefiat / Traficul feroviar pe Magistrala 800, dar şi traficul rutier pe DN 22 C, oprite / Mai multe trenuri de călători, afectate

UPDATE:  Reprezentanţii CFR Infrastructură au precizat că trenul respectiv plecase din direcţia Cap Midia către Mogoşoaia.   Mai multe trenuri de persoane sunt afectate de oprirea traficului feroviar.    “La ora 20.01, în staţia Saligny a fost depistată o scurgere de la unul

UPDATE - Constanţa: Scurgeri de gaz din ultimul vagon al unui tren care transportă gaz lichefiat, propan, benzină şi motorină / Garnitura are 38 de vagoane / Mai multe trenuri de călători, afectate / Defecţiunea, remediată

UPDATE: ”La ora 22.05 a fost remediată defecţiunea, urmează să fie repusă linia în tensiune şi să fie reluată circulaţia feroviară”, au transmis reprezentanţii CFR Infrastructură.   UPDATE:  Pompierii au precizat că, în urma măsurătorilor realizate de echipajul CBRN, s-au înregistra

O mamă din Timiș și-a fotografiat fetele în poziții indecente și a trimis pozele unor bărbați în schimbul unor sume de bani. Polițiștii și procurorii au descins
ActualitateDenisa Gelatu

O mamă din Timiș și-a fotografiat fetele în poziții indecente și a trimis pozele unor bărbați în schimbul unor sume de bani. Polițiștii și procurorii au descins

Commonwealth LNG a încheiat un acord pe 20 de ani cu MET Group, prin care grupul elveţian va cumpăra gaz natural lichefiat de la un terminal aflat în construcţie în SUA
Piețe financiareMoney.ro

Commonwealth LNG a încheiat un acord pe 20 de ani cu MET Group, prin care grupul elveţian va cumpăra gaz natural lichefiat de la un terminal aflat în construcţie în SUA

”Commonwealth LNG a încheiat un acord de tip "Heads of Agreement" (HOA) cu MET Group, furnizor de servicii energetice cu sediul în Elveţia, pentru vânzarea şi cumpărarea unei cantităţi de gaz natural lichefiat (GNL) de un milion de tone pe an (Mtpa), pentru o perioadă de 20 de ani, de la instalaţia

<strong>Donald Trump a ajuns la o închisoare din Atlanta. A fost amprentat şi fotografiat</strong>
EuropaCatalina Mares

<strong>Donald Trump a ajuns la o închisoare din Atlanta. A fost amprentat şi fotografiat</strong>

Carmen și Klaus Iohannis, fotografiați pe cel mai înalt vârf muntos din România
ActualitateDenisa Gelatu

Carmen și Klaus Iohannis, fotografiați pe cel mai înalt vârf muntos din România

Ea este frumoasa iubită a lui David Popovici /FOTO! Cum s-au fotografiat îndrăgostiții
PeopleFlorian Gheorghe

Ea este frumoasa iubită a lui David Popovici /FOTO! Cum s-au fotografiat îndrăgostiții

Ea este frumoasa iubită a lui David Popovici

Stellantis va investi până la 200 de milioane de euro în fabrica Mirafiori, sediul istoric al mărcii Fiat
Piețe financiareMoney.ro

Stellantis va investi până la 200 de milioane de euro în fabrica Mirafiori, sediul istoric al mărcii Fiat

Mirafiori, care se află în Torino, va fi, alături de Poissy în Franţa şi Russelsheim în Germania, parte a unui plan care vizează transformarea facilităţilor de top ale Stellantis în noi baze neutre în privinţa carbonului pentru proiectarea, cercetarea şi dezvoltarea şi funcţiile centrale ale grupulu

Alina Bica, fosta sefă DIICOT, fotografiată în timp ce servește pizza la un restaurant din Italia
ActualitateDenisa Gelatu

Alina Bica, fosta sefă DIICOT, fotografiată în timp ce servește pizza la un restaurant din Italia

Bun venit în lumea rarefiată a meritocrației cu damf de prostie îngâmfată
ActualitateMoney.ro

Bun venit în lumea rarefiată a meritocrației cu damf de prostie îngâmfată

Ţările Uniunii Europene au convenit marţi să caute o opţiune legală pentru a opri companiile ruseşti să trimită gaze naturale lichefiate în UE
Piețe financiareMoney.ro

Ţările Uniunii Europene au convenit marţi să caute o opţiune legală pentru a opri companiile ruseşti să trimită gaze naturale lichefiate în UE

Miniştrii Energiei din ţările Uniunii Europene au propus ca noile reguli ale pieţei de gaze din UE să includă opţiunea guvernelor de a opri temporar exportatorii de gaze din Rusia şi Belarus să liciteze în avans pentru capacitatea infrastructurii necesare pentru a livra GNL în Europa. Propunerea ţă

Uriaşul producător auto Stellantis va investi peste 200 de milioane de euro pentru a produce patru modele Fiat în Algeria
Piețe financiareMoney.ro

Uriaşul producător auto Stellantis va investi peste 200 de milioane de euro pentru a produce patru modele Fiat în Algeria

Fabrica urmează să fie finalizată în august, iar producerea primului Fiat 500 este aşteptată până la sfârşitul acestui an. Până în 2026, noua fabrică ar trebui să creeze aproape 2.000 de locuri de muncă la nivel local şi să aibă o capacitate de 90.000 de vehicule pe an. Stellantis a anunţat în feb

Producătorul Peugeot şi Fiat Chrysler, rezultate financiare record în 2022
Piețe financiareTheodora Șutiu

Producătorul Peugeot şi Fiat Chrysler, rezultate financiare record în 2022

Compania înregistrată în Olanda, formată în 2021 din fuziunea grupului italo-american Fiat Chrysler şi a grupului PSA din Franţa, a declarat că veniturile nete au crescut cu 18%, până la 179,6 miliarde de euro, pe fondul ”preţurilor nete puternice, mixului favorabil de vehicule şi cursului valutar f

Extremistul sârb care spiona la Constanța pentru Rusia, fotografiat în primele rânduri, la discursul lui Vladimir Putin. FOTO
EuropaTheodora Șutiu

Extremistul sârb care spiona la Constanța pentru Rusia, fotografiat în primele rânduri, la discursul lui Vladimir Putin. FOTO

Djokovici, implicat într-un nou scandal la Australian Open. Tatăl său s-a fotografiat cu susținătorii lui Putin. VIDEO
ActualitateTheodora Șutiu

Djokovici, implicat într-un nou scandal la Australian Open. Tatăl său s-a fotografiat cu susținătorii lui Putin. VIDEO

Rusia, pregătită să reia livrările de gaze naturale ruseşti către UE prin gazoductul Yamal-Europa, anunţă vicepremierul rus Aleksandr Novak. Moscova estimează că exportă, în 2022, 21 de miliarde de metri cubi de gaze naturale lichefiate în UE

”Paiaţa eurpeană rămâne relevantă, penuria de gaze naturale persistă, iar noi avem toate oportunităţile să reluîm livrările”, a declarat duminică, de Crăciun, Novak, citat de agenţia oficială rusă de presă Tass. ”De exemplu, gazoductul&nbsp;Yamal-Europa, care a fost oprit din motive politice, rămâ

Ungaria anunţă că va începe discuţii cu Qatarul pentru a cumpăra gaz lichefiat din această ţară aflată în centrul scandalului de corupţie din Parlamentul European
Piețe financiareMoney.ro

Ungaria anunţă că va începe discuţii cu Qatarul pentru a cumpăra gaz lichefiat din această ţară aflată în centrul scandalului de corupţie din Parlamentul European

"Este în interesul Ungariei să atragă noi surse pentru aprovizionarea sa cu gaze", a declarat Szijjarto după discuţii avute la Doha. Ungaria, membră a Uniunii Europene, se bazează în mare măsură pe gazul şi petrolul rusesc, iar creşterea preţului la energie a contribuit la un deficit bugetar în cre

Primele sărbători de iarnă fără regina Elisabeta. Cum s-au fotografiat Regele Charles III şi Camilla, regina consoartă
PeopleTheodora Șutiu

Primele sărbători de iarnă fără regina Elisabeta. Cum s-au fotografiat Regele Charles III şi Camilla, regina consoartă

Mario Iorgulescu, fugit în Italia pe motiv de boală după ce a ucis un tânăr cu mașina, s-a fotografiat cu un interlop fugar condamnat definitiv
ActualitateMihai Voican

Mario Iorgulescu, fugit în Italia pe motiv de boală după ce a ucis un tânăr cu mașina, s-a fotografiat cu un interlop fugar condamnat definitiv

Mario Iorgulescu, fiul milionarului Gino Iorgulescu (șeful Ligii de Fotbal), a postat marți pe Instagram o fotografie în care apare alături de liderul interlop...

Qatarul va furniza Germaniei gaz natural lichefiat / Este un "element de bază" pentru securitatea energetică a ţării, spune cancelarul Scholz
Piețe financiareMoney.ro

Qatarul va furniza Germaniei gaz natural lichefiat / Este un "element de bază" pentru securitatea energetică a ţării, spune cancelarul Scholz

QatarEnergy şi ConocoPhillips au semnat marţi două acorduri de vânzare-cumpărare pentru a exporta anual 2 milioane de tone de GNL în Germania timp de cel puţin 15 ani, începând din 2026, în contextul în care Berlinul caută noi parteneriate energetice după ce Rusia a sistat livrările de gaz. "Sunt f

Germania a finalizat construcţia primului terminal flotant pentru gaz natural lichefiat, vital pentru aprovizionarea cu energie la iarnă
Piețe financiareMoney.ro

Germania a finalizat construcţia primului terminal flotant pentru gaz natural lichefiat, vital pentru aprovizionarea cu energie la iarnă

Este primul dintre cele cinci terminale plutitoare pe care Germania vrea să le construiască, iar&nbsp;Robert Habeck a spus că acest terminal din portul Wilhelmshaven de la Marea Nordului&nbsp;este&nbsp;”o piatră de temelie” pentru securitatea aprovizionării cu energie la iarnă, în contexul în care B

Elon Musk nu a intrat în România, spune o sursă din Ministerul Afacerilor Interne. Angelina Jolie, fotografiată în Los Angeles
ActualitateMihai Voican

Elon Musk nu a intrat în România, spune o sursă din Ministerul Afacerilor Interne. Angelina Jolie, fotografiată în Los Angeles

Regiunea Toscana cere compensaţii mari în schimbul aprobării unui terminal de gaze naturale lichefiate în portul Piombino
Piețe financiareMoney.ro

Regiunea Toscana cere compensaţii mari în schimbul aprobării unui terminal de gaze naturale lichefiate în portul Piombino

Administraţia regiunii a declarat că a aprobat noul terminal, dar a adăugat că trimite o listă de solicitări guvernului naţional. În iunie, operatorul italian de reţele de gaze Snam, controlat de stat, a cumpărat o nouă unitate plutitoare de stocare şi regazificare (FRSU), în efortul de a spori sec

PMP acuză că premierul Ciucă ar fi „plagiat” iniţiativa companiilor Romgaz şi SOCAR din Azerbaidjan de construire a unui terminal de gaz natural lichefiat: Încă din 2010, ministrul Economiei de atunci Ion Ariton a semnat un acord în acest sens

Sursa citată a adăugat că acel acord semnat în 2010 prevedea construirea a două terminale de gaze naturale lichefiate, unul la Constanţa şi unul în Georgia, costurile estimate fiind cifrate la 4 miliarde de euro. Gazul lichefiat din Marea Caspică (Azerbaidjan) ar fi urmat să fie transportat prin Mar

Nicolae Ciucă: Realizarea unei facilităţi de gaz natural lichefiat, în comun cu Azerbaidjan, va duce la diversificarea şi suplimentarea transportului către Europa
Piețe financiareMoney.ro

Nicolae Ciucă: Realizarea unei facilităţi de gaz natural lichefiat, în comun cu Azerbaidjan, va duce la diversificarea şi suplimentarea transportului către Europa

„În această după-amiază a avut loc o întâlnire între reprezentanţii Ministerului Energiei din Azerbaidjan şi Ministerul Energiei din România, a celor două companii naţionale, SOCAR din Azerbaidjan şi Romgaz din România, care vor fi implicate direct în acest proiect, un proiect pe care-l aşteptăm cu

Auto Italia Impex SRL, importatorul oficial în România al brandurilor Fiat, Alfa Romeo, Jeep, Fiat Professional, Abarth şi Maserati, investigată de Consiliul Concurenţei pentru un posibil abuz de poziţie dominantă
Piețe financiareMoney.ro

Auto Italia Impex SRL, importatorul oficial în România al brandurilor Fiat, Alfa Romeo, Jeep, Fiat Professional, Abarth şi Maserati, investigată de Consiliul Concurenţei pentru un posibil abuz de poziţie dominantă

”Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie privind un posibil abuz de poziţie dominantă al Auto Italia Impex SRL, pe piaţa furnizării de piese de schimb originale pentru mărcile din portofoliul companiei. Autoritatea de concurenţă are indicii că Auto Italia ar fi abuzat de poziţia sa dominant

Uniunea Europeană doreşte un nou indice de referinţă pentru gaze naturale lichefiate (GNL), bazat pe tranzacţii
Piețe financiareMoney.ro

Uniunea Europeană doreşte un nou indice de referinţă pentru gaze naturale lichefiate (GNL), bazat pe tranzacţii

Cele 27 de ţări membre ale UE negociază propuneri făcute săptămâna trecută pentru a controla creşterea preţurilor energiei şi a reduce costurile pentru consumatori, dar Bruxelles-ul explorează deja adoptarea unor măsuri suplimentare. Într-o lucrare distribuită statelor membre miercuri seara şi publ

Tom Cruise s-a fotografiat cu o aviatoare româncă, la un show aviatic din Marea Britanie. Mesajul transmis de MApN
ActualitateAlina Rafaila

Tom Cruise s-a fotografiat cu o aviatoare româncă, la un show aviatic din Marea Britanie. Mesajul transmis de MApN

Uniunea Europeană, Egiptul şi Israelul semnează un acord menit să crească aprovizionarea cu gaze naturale lichefiate către statele membre UE, pe fondul războiului din Ucraina
Piețe financiareMoney.ro

Uniunea Europeană, Egiptul şi Israelul semnează un acord menit să crească aprovizionarea cu gaze naturale lichefiate către statele membre UE, pe fondul războiului din Ucraina

Acordul va permite Israelului să trimită un volum mai mare de gaze prin Egipt, care are facilităţi de lichefiere pentru a-l exporta pe mare, a declarat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Von der Leyen, care a vizitat Israelul la începutul acestei săptămâni, a declarat că acordul fa

O explozie la operatorul american Freeport LNG va reduce livrările de gaze lichefiate către Europa pentru trei săptămâni
Piețe financiareMoney.ro

O explozie la operatorul american Freeport LNG va reduce livrările de gaze lichefiate către Europa pentru trei săptămâni

Oprirea activităţii fabricii, care furnizează asigură aproximativ 20% din capacitatea de procesare a GNL din SUA, a început miercuri cu o explozie la instalaţia de pe Coasta Golfului Texas. Explozia i-a alarmat pe cumpărătorii de gaze, care se confruntă deja cu reducerea achiziţiilor din Rusia şi c

Divizia din SUA a Fiat Chrysler Automobiles a convenit plata a 300 de milioane de dolari pentru închiderea unei investigaţii privind emisiile diesel
Piețe financiareMoney.ro

Divizia din SUA a Fiat Chrysler Automobiles a convenit plata a 300 de milioane de dolari pentru închiderea unei investigaţii privind emisiile diesel

FCA US, acum parte a grupului Stellantis, va plăti sancţiuni penale de aproximativ 300 de milioane de dolari, rezultate din eforturile sale de a sustrage cerinţelor privind emisiile pentru peste 100.000 de camionete Ram mai vechi şi SUV-uri Jeep din gama sa din SUA. ”FCA US s-a angajat într-o schem

SUA: Fiat Chrysler Automobiles îşi recunoaşte vinovăţia de fraudă privind emisiile diesel şi acceptă plata unor penalităţi de 300 de milioane de dolari
Piețe financiareMoney.ro

SUA: Fiat Chrysler Automobiles îşi recunoaşte vinovăţia de fraudă privind emisiile diesel şi acceptă plata unor penalităţi de 300 de milioane de dolari

FCA US, care acum face parte din grupul Stellantis, a acceptat să pledeze vinovată pentru o acuzaţie de conspiraţie penală, rezultată din eforturile sale de a se sustrage cerinţelor privind emisiile pentru peste 100.000 de camionete Ram mai vechi şi SUV-uri Jeep din SUA. &nbsp;Acordul, negociat cu

Berlinul semnează un parteneriat energetic cu Doha: Qatarul ar putea începe să furnizeze gaze naturale lichefiate Germaniei în 2024, ca parte a strategiei germane de renunţare la gazul rusesc
Piețe financiareMoney.ro

Berlinul semnează un parteneriat energetic cu Doha: Qatarul ar putea începe să furnizeze gaze naturale lichefiate Germaniei în 2024, ca parte a strategiei germane de renunţare la gazul rusesc

Qatarul va deveni un element-cheie în strategia de viitor a Germaniei referitoare la renunţarea la gazele ruseşti, a declarat cancelarul german Olaf Scholz, într-o conferinţă de presă comună cu emirul Qatarului, Tamim bin Hamad Al Thani, la Berlin. ”Problema securităţii energetice joacă un rol impo

Germania ar putea depăşi iarna viitoare fără gazele Rusiei, afirmă ministrul Economiei / Facilităţile de depozitare complete, conectarea rezervoarelor de gaze naturale lichefiate la reţea, precum şi economisirea energiei, imperative

Germania şi-a intensificat eforturile de reducere a dependenţei de aprovizionarea cu energie rusă de când Moscova a invadat Ucraina în luna februarie. În schimb, până în prezent, Germania a susţinut că se aşteaptă să rămână în mare dependentă de gazele naturale ruseşti până în 2024. ”Dacă avem faci

Germania construieşte primele terminale de gaze naturale lichefiate în efortul de a deveni independentă de energia rusă
Piețe financiareMoney.ro

Germania construieşte primele terminale de gaze naturale lichefiate în efortul de a deveni independentă de energia rusă

Germania încearcă să accelereze construcţia terminalului pentru a importa gaze naturale lichefiate din diverse ţări, inclusiv din Statele Unite. ”Avem o şansă mare să facem ce este în mod normal imposibil în Germania: să construim un terminal de gaze naturale lichefiate în aproximativ 10 luni şi să

Uniunea Europeană încheie cu SUA un acord privind livrarea de gaze naturale lichefiate, cu scopul de a-şi reduce dependenţa de gaze naturale ruseşti
Piețe financiareMoney.ro

Uniunea Europeană încheie cu SUA un acord privind livrarea de gaze naturale lichefiate, cu scopul de a-şi reduce dependenţa de gaze naturale ruseşti

Acest acord prevede ca Statele Unite să livreze UE cel puţin 15 miliarde de metri cubi suplimentari de GNL până la sfârşitul acestui an. UE a anunţat că urmează să-şi reducă importul de gaze naturale ruseşti, din cauza invaziei Ucrainei de către Rusia - prin importuri şi prin creşterea producţiei d

Se rezvolvă problema Europei? UE va aproba achiziționarea în comun de gaze naturale, gaze lichefiate şi hidrogen
EuropaMihai Voican

Se rezvolvă problema Europei? UE va aproba achiziționarea în comun de gaze naturale, gaze lichefiate şi hidrogen

Iohannis: Avem promisiuni ca până la sfârşitul acestui an interconectorul să fie funcţional şi atunci evident că putem, via Bulgaria, să beneficiem de gaz lichefiat care se va descărca în portul din Grecia
Piețe financiareMoney.ro

Iohannis: Avem promisiuni ca până la sfârşitul acestui an interconectorul să fie funcţional şi atunci evident că putem, via Bulgaria, să beneficiem de gaz lichefiat care se va descărca în portul din Grecia

Klaus Iohannis şi preşedintele bulgar Rumen Radev au fost întrebaţi, marţi, în cât timp cred că va fi operaţional interconectorul de gaze din Grecia şi Bulgaria şi cât ar putea acesta diminua dependenţa de gazul din Rusia. "Am discutat această chestiune cu premierul Mitsotakis (Kyriakos Mitsotakis,

Creşterea cererii de gaze naturale lichefiate se mută din Asia în Europa, pe fondul sancţiunilor impuse Rusiei
Piețe financiareMoney.ro

Creşterea cererii de gaze naturale lichefiate se mută din Asia în Europa, pe fondul sancţiunilor impuse Rusiei

Preţurile spot ridicate de la sfârşitul anului trecut au încetinit deja comerţul şi sunt probabil să reducă creşterea cererii de combustibil în Asia - cea mai mare regiune consumatoare - chiar dacă unele ţări văd deficite în creştere în aprovizionarea cu gaze, pe măsură ce producţia internă scade.

Ministrul Energiei: Azerbaidjanul este o sursă şi o rută de aprovizionare cu gaze naturale, ne uităm şi la gazul natural lichefiat.  Ne uităm absolut la toate posibilităţile de aprovizionare cu gaze
Piețe financiareMoney.ro

Ministrul Energiei: Azerbaidjanul este o sursă şi o rută de aprovizionare cu gaze naturale, ne uităm şi la gazul natural lichefiat. Ne uităm absolut la toate posibilităţile de aprovizionare cu gaze

”Aşa cum am spus şi când am fost la Coridorul Sudic, aşa cum am spus şi la Consiliul Extraordinar pe Energie, Europa şi România se uită pentru diversificarea atât a resurselor, cât şi a rutelor de aprovizionare. Azerbaijan este, desigur, o sursă şi o rută de aprovizionare cu gaze naturale. Ne uităm

Ciucă: Nu suntem în riscul de a rămâne fără gaz / Avem ca prim obiectiv deschiderea interconectorului dintre Grecia şi Bulgaria, din toamnă vom putea folosi gaz lichefiat american / Legea offshore urmează să intre în Parlament

”Nu suntem în riscul de a rămâne fără gaz. România importă aproximativ 20% din necesarul de gaz, am avut întâlniri şi discuţii cu premierii ţărilor din regiune, cel al Greciei, al Bulgariei, la telefon. (..) Suntem în legătură şi avem ca prim obiectiv deschiderea interconectorului dintre Grecia şi B

Scumpirea gazului lichefiat, scânteia revoluției din Kazahstan! De la furie și euforie la reprimare
EuropaMihai Voican

Scumpirea gazului lichefiat, scânteia revoluției din Kazahstan! De la furie și euforie la reprimare

Prețul gazelor scade din nou în Europa: Au fost anunțate mai multe livrări de gaz lichefiat
ActualitateMihai Voican

Prețul gazelor scade din nou în Europa: Au fost anunțate mai multe livrări de gaz lichefiat

Mâncarea Reginei Marii Britanii este radiografiată. Ce spune fostul bucătar chef despre măsurile de securitate
PeopleFlorian Gheorghe

Mâncarea Reginei Marii Britanii este radiografiată. Ce spune fostul bucătar chef despre măsurile de securitate

După despărţirea de Elon Musk, Grimes a fost fotografiată citind Manifestul Comunist, de Karl Marx
EuropaMihai Voican

După despărţirea de Elon Musk, Grimes a fost fotografiată citind Manifestul Comunist, de Karl Marx

Cum sunt făcute,de fapt, fructele confiate
ActualitateCristina Popovici

Cum sunt făcute,de fapt, fructele confiate

OMV Petrom a finalizat prima livrare de gaz natural lichefiat din România, către Damen Shipyards Mangalia
Piețe financiareMoney.ro

OMV Petrom a finalizat prima livrare de gaz natural lichefiat din România, către Damen Shipyards Mangalia

”OMV Petrom, cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, a efectuat prima livrare de GNL către Damen Shipyards Mangalia, cel mai mare şantier maritim din sud-estul Europei. Produsul a fost utilizat pentru alimentarea unei nave cu motoare care utilizează GNL”, anunţă compania. Este prima

Antonia este mai provocatoare ca niciodată! Fotografiată pe plajă, a lăsat la vedere mai mult decât era cazul /FOTO
PeopleFlorian Gheorghe

Antonia este mai provocatoare ca niciodată! Fotografiată pe plajă, a lăsat la vedere mai mult decât era cazul /FOTO

Adriana Trandafir a aflat că a fost înfiată când a împlinit 50 de ani! ”Să afli, după o viață de om, că mai ai trei frați”
PeopleFlorian Gheorghe

Adriana Trandafir a aflat că a fost înfiată când a împlinit 50 de ani! ”Să afli, după o viață de om, că mai ai trei frați”

Raed Arafat răspunde după ce a fost fotografiat fără MASCĂ: E o diferență de kilograme
ActualitateCristina Popovici

Raed Arafat răspunde după ce a fost fotografiat fără MASCĂ: E o diferență de kilograme

Cu fundul la vedere, în centrul orașului! Cum s-a lăsat fotografiată, în văzul lumii, fosta soția lui Mădălin Ionescu
PeopleFlorian Gheorghe

Cu fundul la vedere, în centrul orașului! Cum s-a lăsat fotografiată, în văzul lumii, fosta soția lui Mădălin Ionescu

Amazon a comandat sute de camioane care funcţionează cu gaze naturale lichefiate, pentru activităţile din SUA
Piețe financiareMoney.ro

Amazon a comandat sute de camioane care funcţionează cu gaze naturale lichefiate, pentru activităţile din SUA

Pandemia de coronavirus a condus la creşterea activităţilor de livrare cu camioane şi la scăderea traficului de pasageri. Creşterea traficului de camioane înseamnă şi o poluare mai mare, camioanele de tonaj greu emiţând un nivel mai ridicat de gaze cu efect de seră comparativ cu vehiculele de pasag

Amazon a comandat sute de camioane care fucţionează cu gaze naturale lichefiate, pentru activităţile din SUA

Bulgartransgaz a primit aprobarea finală pentru a participa cu 20% în capitalul companiei elene Gastrade, care construieşte terminalul de gaze naturale lichefiate de la Alexandroupolis

"Bulgartransgaz, operatorul reţelei naţionale de transport de gaz natural din Bulgaria, a primit aprobarea din partea Comisiei Bulgare pentru Protejarea Mediului Concurenţial pentru a participa cu un pachet de 20% în capitalul companiei elene Gastrade, cea care dezvoltă terminalul de gaze naturale l

Acţiunile Stellantis, grup format prin fuziunea Fiat Chrysler şi PSA, au crescut cu 8% la debutul pe bursă
Piețe financiareMoney.ro

Acţiunile Stellantis, grup format prin fuziunea Fiat Chrysler şi PSA, au crescut cu 8% la debutul pe bursă

Cu o producţie anuală de aproximativ 8 milioane de vehicule şi venituri de peste 165 de miliarde de euro, este de aşteptat ca acest grup, al patrulea mare producător de automobile din lume, este aşteptatg să joace un rol major în intrarea industriei în noua eră a electrificării. Stellantis are 14 b

Acţionarii PSA validează fuziunea cu Fiat Chrysler şi înfiinţarea Stellantis, al patrulea cel mai important constructor mondial, după Volkswagen, Toyota şi alianţa Renault Nissan Mitsubishi
Piețe financiareMoney.ro

Acţionarii PSA validează fuziunea cu Fiat Chrysler şi înfiinţarea Stellantis, al patrulea cel mai important constructor mondial, după Volkswagen, Toyota şi alianţa Renault Nissan Mitsubishi

Această nouă entitate urmează să fie al patrulea cel mai important constructor mondial, după&nbsp;Volkswagen, Toyota şi alianţa Renault Nissan Mitsubishi. VIDEO: PSA's shareholders hold a videoconference for an extraordinary general meeting to ratify the merger with the Italian-American manufactur

Fiat Chrysler va investi 204 milioane de dolari la fabrica sa din Polonia
Piețe financiareMoney.ro

Fiat Chrysler va investi 204 milioane de dolari la fabrica sa din Polonia

Investiţia va da un impuls economiei Poloniei, care speră că trecerea la automobilele electrice va ajuta industria sa auto să ajungă din urmă rivali regionali precum Cehia şi Slovacia. ”Maşinile moderne, hibride şi electrice ale brandurilor Jeep, Fiat şi Alfa Romeo vor începe să iasă din fabrica di

Nicușor Dan, atacat din nou de fanii USR-PLUS pentru că s-a fotografiat cu Orban
PoliticAlice Drăghici

Nicușor Dan, atacat din nou de fanii USR-PLUS pentru că s-a fotografiat cu Orban

Fiat Chrysler şi PSA vor primi aprobarea UE pentru fuziunea lor de 38 de miliarde de dolari - surse
Piețe financiareMoney.ro

Fiat Chrysler şi PSA vor primi aprobarea UE pentru fuziunea lor de 38 de miliarde de dolari - surse

Acordul Comisiei Europene ar oficializa înfiinţarea Stellantis, un grup auto care s-ar folosi de profiturile mari generate de vânzarea camionetelor pickup Ram şi SUV-urilor Jeep pe piaţa americană pentru a finanţa dezvoltarea costisitoare de vehicule cu zero emisii destinate pieţelor din Europa şi C

Umilință pentru Nicușor Dan. Cum s-a fotografiat Firea în biroul de la Primărie și ce mesaj i-a transmis
ActualitateCristina Popovici

Umilință pentru Nicușor Dan. Cum s-a fotografiat Firea în biroul de la Primărie și ce mesaj i-a transmis

OPOZANTUL lui PUTIN, fotografiat în picioare! ”Am fost tehnic în viaţă”
ActualitateMihai Voican

OPOZANTUL lui PUTIN, fotografiat în picioare! ”Am fost tehnic în viaţă”

Fiat Chrysler a prezentat joi noua familie de SUV-uri Jeep Wagoneer şi Grand Wagoneer
Piețe financiareMoney.ro

Fiat Chrysler a prezentat joi noua familie de SUV-uri Jeep Wagoneer şi Grand Wagoneer

Din punctul de vedere al imaginii de lux, ”dorim să depăşim Range Rover”, a afirmat într-un interviu preşedintele brandului Jeep, Christian Meunier. Din punctul de vedere al companiilor, dorim să depăşim GMC şi Cadillac”, a mai spus acesta. Gamele de modele GMC Yukon al grupului GM şi Cadillac Esc

Fiat Chrysler a prezentat noua camionetă Ram 1500 TRX, cu 702 cai putere
Piețe financiareMoney.ro

Fiat Chrysler a prezentat noua camionetă Ram 1500 TRX, cu 702 cai putere

Grupul italo-american vrea ca prin intermediul acestui vehicul nou să diferenţieze mai mult Ram de Chevrolet şi Ford, care au cele mai bine vândute camionete. Ram 1500 TRX este cea mai puternică şi mai rapidă camionetă din lume”, a declarat Mike Koval, director pentru modelul Ram la Fiat Chrysler N

Fiat Chrysler a prezentat Dodge Durango Hellcat, ca fiind ”cel mai puternic SUV din istorie”
Piețe financiareMoney.ro

Fiat Chrysler a prezentat Dodge Durango Hellcat, ca fiind ”cel mai puternic SUV din istorie”

Producătorul auto american îmbunătăţeşte performanţele brandului Dodge prin extinderea ofertei de automobile puternice şi prin SUV-ul Durango, în timp ce va opri producţia unui minivan şi a unui crossover pentru anul 2021. Varianta de înaltă performanţă a SUV-ului Durango include un motor Hemi Hell

”Ciorna” lui Vladimir Putin, fotografiată de jurnaliști. Mesajele care apar pe notițele liderului rus
EuropaMihai Voican

”Ciorna” lui Vladimir Putin, fotografiată de jurnaliști. Mesajele care apar pe notițele liderului rus

Muncitorii de la Fiat intră în GREVĂ pentru a protesta faţă de transferul lui Ronaldo la Juventus
Piețe financiareCristina Popovici

Muncitorii de la Fiat intră în GREVĂ pentru a protesta faţă de transferul lui Ronaldo la Juventus

Un copil internat la „Marie Curie” le-a fotografiat pe infirmiere lustruind MAȘINA unei șefe de secție
Piețe financiareCristina Popovici

Un copil internat la „Marie Curie” le-a fotografiat pe infirmiere lustruind MAȘINA unei șefe de secție

TUDOREL TOADER s-a fotografiat la Penitenciarul Jilava
PoliticMihai Voican

TUDOREL TOADER s-a fotografiat la Penitenciarul Jilava

Ce dezvăluie NOTIŢELE lui Mark Zuckerberg, fotografiate de un reporter la audierile-maraton din Congresul SUA
ActualitateMihai Voican

Ce dezvăluie NOTIŢELE lui Mark Zuckerberg, fotografiate de un reporter la audierile-maraton din Congresul SUA

Poliţiştii NU MAI VOR să fie fotografiaţi, iar apoi imaginile cu ei să ajungă pe Facebook
Piețe financiareCristina Popovici

Poliţiştii NU MAI VOR să fie fotografiaţi, iar apoi imaginile cu ei să ajungă pe Facebook

Lista de cumpărături se îngroașă: după succesul cu Volvo, chinezii au pus ochii pe grupul Fiat-Chrysler
Piețe financiareMihai Voican

Lista de cumpărături se îngroașă: după succesul cu Volvo, chinezii au pus ochii pe grupul Fiat-Chrysler

De frica lui Trump, Fiat Chrysler a anunțat o investiție de un miliard de dolari în SUA
ActualitateCristina Popovici

De frica lui Trump, Fiat Chrysler a anunțat o investiție de un miliard de dolari în SUA

Proiect de lege: Atât copiii născuți, cât și cei înfiați vor beneficia de o nouă alocație
Piețe financiareCristina Popovici

Proiect de lege: Atât copiii născuți, cât și cei înfiați vor beneficia de o nouă alocație

Prima decizie a Gabrielei Firea ca primar: "Părinţii sunt disperaţi, merg cu copiii în parc şi vin cu ei aproape tumefiaţi"
Piețe financiareCristina Popovici

Prima decizie a Gabrielei Firea ca primar: "Părinţii sunt disperaţi, merg cu copiii în parc şi vin cu ei aproape tumefiaţi"

Germania ar putea interzice vânzarea maşinilor Fiat
Piețe financiareCristina Popovici

Germania ar putea interzice vânzarea maşinilor Fiat

Imaginea zilei. Arnold, fotografiat într-un sac de dormit, lângă statuia sa
PeopleMircea Popa

Imaginea zilei. Arnold, fotografiat într-un sac de dormit, lângă statuia sa

Imigranţii vor fi fotografiaţi şi AMPRENTAŢI la intrarea în România
Piețe financiareCristina Popovici

Imigranţii vor fi fotografiaţi şi AMPRENTAŢI la intrarea în România

Consilierul prezidenţial Dan Mihalache, fotografiat în timp ce dormea la o întâlnire oficială
PoliticCristina Popovici

Consilierul prezidenţial Dan Mihalache, fotografiat în timp ce dormea la o întâlnire oficială

Bloomberg: Fiat oferă o primă de 1.500 de euro celor care renunţă la un Volkswagen
Piețe financiareCristina Popovici

Bloomberg: Fiat oferă o primă de 1.500 de euro celor care renunţă la un Volkswagen

The Economist are un nou proprietar: Moştenitorul Fiat a devenit acţionar principal al publicaţiei
Piețe financiareCristina Popovici

The Economist are un nou proprietar: Moştenitorul Fiat a devenit acţionar principal al publicaţiei

Elena Udrea: "Aş vrea să nu mai fiu fotografiată non-stop"
PoliticIonut Lupescu

Elena Udrea: "Aş vrea să nu mai fiu fotografiată non-stop"

Ponta, fotografiat în spatele lui Putin
PoliticMircea Popa

Ponta, fotografiat în spatele lui Putin

Creditarea s-a atrofiat in Romania
Piețe financiareIonut Lupescu

Creditarea s-a atrofiat in Romania

Renault va produce maşini pentru Fiat
Piețe financiaremoney.ro

Renault va produce maşini pentru Fiat

Rusia aprobă liberalizarea exporturilor la gazele naturale lichefiate
ActualitateMoney.ro

Rusia aprobă liberalizarea exporturilor la gazele naturale lichefiate

Ape tulburi la Fiat
Actualitatemoney.ro

Ape tulburi la Fiat

Fiat înregistrează aproximativ 69 % scădere
Actualitatemoney.ro

Fiat înregistrează aproximativ 69 % scădere

Fiat FCC II - reinventarea Buggy Car
Actualitatemoney.ro

Fiat FCC II - reinventarea Buggy Car

Fiat FCC II - aspect de off road
Actualitatemoney.ro

Fiat FCC II - aspect de off road