AcasăEticheteInmormantare

Tag: inmormantare

Primarul din Cambridge refuză înhumarea lui Tamerlan Ţarnaev în oraşul său

De origine cecenă, Tamerlan, în vârstă de 26 de ani, şi fratele lui Djohar (19 ani), care este în prezent deţinut la o închisoare-spital, sunt acuzaţi că au comis un dublu atentat în cadrul maratonului din Boston, soldat cu trei morţi şi peste 260...

Margaret Thatcher va fi condusă pe ultimul drum cu onoruri militare şi în prezenţa reginei

'Dorinţa dnei Thatcher a fost ca forţele armate să poată participa la ceremonie, aşa că acestea vor juca un rol-cheie', a explicat Downing Street.   Aproape 700 de militari vor participa la ceremonia al cărei serviciu funebru se va derula la catedrala Saint Paul, în faţa...

Boris Berezovski va fi înmormântat la Londra

"O sursă a confirmat pentru Dojd că decizia de înhumare a lui Berezovski în Marea Britanie a fost luată de copiii defunctului, şi anume de către fiicele sale mai mari Elizaveta şi Ekaterina", a declarat un corespondent al postului, relatează RIA Novosti în pagina...

Anders Breivik nu poate participa la înmormântarea mamei sale

Condamnat la pedeapsa maximă - 21 de ani de închisoare cu posibilitate de prelungire - pentru uciderea a 77 de persoane la 22 iulie 2011, Breivik a solicitat dreptul de a asista la funeraliile lui Wenche Behring Breivik, care a decedat vineri la vârsta...

Ceremonie de adio pentru Chavez/Mobilizări populare masive în timpul funeraliilor unor personalităţi politice sau religioase

AMERICA În Argentina, ceremoniile funebre pentru Eva (Evita) Peron, decedată la vârsta de 33 de ani la 26 iulie 1952 au adunat timp de mai multe zile aproximativ două milioane de persoane la Buenos Aires.   La moartea preşedintelui Juan Peron, o mare mulţime a trecut prin...

Hugo Chavez va fi înmormântat azi

Sicriul cu trupul neînsufleţit al preşedintelui Chavez a fost depus miercuri la Academia Militară din Caracas, în prezenţa rudelor dar şi sutelor de mii de simpatizanţi. Pe toată durata desfăşurării procesiunii, convoiul a fost înconjurat de o mare de oameni, mulţi îmbrăcaţi în roşu,...