Subiect
Legea
2146 articole — pagina 4 din 22
Camera Deputaţilor a adoptat un proiect care modifică pensiile private şi facultative / ASF va analiza periodic posibilitatea elaborării de reglementări privind investirea fondurilor / Legea merge la promulgare
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare aprobarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.174/2022 prin care se instituie modificarea şi completarea Legii nr.411/2004, a Legii nr.204/2006, precum şi a Legii nr.187/2011. Principalele modificări vizează: - stabilirea de principii
S-a schimbat legea în privința rovignetei. Se pot lua ușor amenzi de peste 5000 de lei
CCR va discuta pe 16 martie sesizarea USR şi partidului Forţa Dreptei pe legea care obligă producătorii să raporteze lunar stocurile de produse agricole
USR şi Forţa Dreptei au atacat, miercuri, la CCR această lege. Potrivit unui comunicat de presă al USR, obligaţia acestor raportări va permite grupurilor de interese conectate la instituţiile statului să intre în posesia unor informaţii cu caracter de secret comercial şi să facă averi, prin speculă
USR şi Forţa Dreptei atacă la CCR legea care obligă producătorii să raporteze lunar stocurile de produse agricole
Potrivit unui comunicat de presă al USR, obligaţia acestor raportări va permite grupurilor de interese conectate la instituţiile statului să intre în posesia unor informaţii cu caracter de secret comercial şi să facă averi, prin speculă şi manipularea preţurilor, în timp ce producătorii români îşi v
Chisăliță: Aceasta este singura modalitate de a soluționa problema ”erorii” în legea ”Taxei de Solidaritate”!
Se pregăteşte legea pentru obligativitatea RCA pentru trotinetele electrice
Încă un scandal pentru Elon Musk. Compania Neuralink, suspectă că a încălcat grav legea
Un purtător de cuvânt al Departamentului Transporturilor a vorbit cu Reuters despre anchetă după ce Comitetul Medicilor pentru Medicină Responsabilă (PCRM), un grup de susţinere a bunăstării animalelor, i-a scris joi secretarului dpentru Transporturi Pete Buttigieg, pentru a-l alerta cu privire la î
Se schimbă legea. Aparținătorii vor putea afla datele medicale ale pacienților decedați
Sorin Grindeanu anunţă că săptâmâna viitoare vor fi noi Consilii de Administraţie, selectate pe legea 109, pentru primele 5 companii de la ministerul Transporturilor, CNAIR, CNIR, CFR SA, CFR Călători şi Metrorex
”O să vedeţi zilele următoare. Nu ştiu dacă reuşuesc până la finalul acestei săptămâni dar săptămâna viitoare veţi vedea ordinul de ministru legat de cinci companii, CNAIR, CNIR, CFR SA, CFR Călători şi Metrorex, legat de selecţia pe 109 a noului CA”, a spus ministrul Transporturilor, întrebat despr
Volvo România a încălcat legea! Amenda e uriașă
” Consiliul Concurenţei a sancţionat compania Volvo România SRL cu o amendă în valoare de peste 13 milioane lei (aproximativ 2,65 milioane euro), pentru înţelegeri anticoncurenţiale pe piaţa distribuţiei de camioane noi, medii şi grele marca Renault. În urma unei investigaţii, autoritatea
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care reduce TVA de la 19% la 5% pentru pompele de căldură, panourile fotovoltaice şi panourile solare termice
Proiectul de lege promulgat are ca obiect de reglementare completarea art.291 alin.(3) din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul reducerii cotei de TVA, aferentă livrărilor de pompe de căldură, panouri fotovoltaice şi panouri solare termice, de
Legea prin care sunt prelungite mandatele membrilor Comitetului de reglementare al ANRE pentru o perioadă de 6 luni, promulgată
Legea promulgată de către şeful statului are ca obiect de reglementare prelungirea pentru o perioadă de şase luni, a mandatelor în derulare ale membrilor Comitetului de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, care expiră la data de 23 octombrie 2022. „Mandatele î

Mașinile de Salvamont vor avea drept de girofar pe drumurile publice. Legea, promolgată de Klaus Iohannis
Românii din Ucraina rămân cu foarte puține drepturi. Legea minorităților naționale, un eșec
Guvernul a adoptat legea pensiilor speciale! Cum arată forma finală
Ungaria a revizuit în creştere deficitul bugetar prevăzut în legea bugetului pe 2023, la 3,9% din PIB
Guvernul a modificat bugetul, deoarece este aşteptat ca economia să încetinească puternic anul viitor, pe fondul accelerării inflaţiei şi creşterii cheltuielilor legate de subvenţiile pentru energie. Ministrul Finanţelor, Mihaly Varga, a declarat săptămâna trecută că guvernul îşi propune să reducă
Lovitură pentru o parte din bugetari. Legea a fost promulgată de președintele Iohannis
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede că bacşişul va fi trecut pe nota de plată şi pe bonul fiscal
Şeful statului a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, potrivit Administraţiei Prezidenţiale. Camera Deputaţilor a
USR şi Forţa Dreptei contestă la Curtea Constituţională legea securităţii cibernetice: Nu poţi să obligi sute de mii de furnizorii de servicii tehnice de securitate cibernetică să-şi toarne clienţii
„Am atras atenţia încă de la începutul verii, când au fost prezentate proiectele legilor securităţii naţionale, că actuala coaliţie, în frunte cu preşedintele Iohannis, ameninţă libertăţile civile fundamentale ale românilor. Legea securităţii cibernetice, adoptată într-un dispreţ total faţă de princ
Iohannis a atacat la CCR legea care le permite anumitor străini să își ia cetățenie română mai ușor
Preşedintele Iohannis a promulgat legea care introduce un nou mod de calcul al impozitelor pe clădiri pe baza grilei notariale, de la 1 ianuarie 2025
Actul normativ are ca obiecti de reglementare aprobarea ordonanţei Guvernului 16/2022 referitoare la modificarea şi completarea unor acte normative în sensul adoptării unor măsuri financiar-fiscale şi bugetare. Suprataxarea contractelor de muncă part-time va rămâne în continuare aşa cum este prevăz
Deputaţii au adoptat modificări la Legea Concurenţei / USR acuză că PSD şi PNL acaparează Consiliul Concurenţei şi va sesiza CCR, dacă proiectul va fi adoptat în aceeaşi formă de Senat
Legea aflată în procedură de reexaminare are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii concurenţei 21/1996, propunându-se, în principal, stabilirea unei noi modalităţi de organizare şi funcţionare a Consiliului Concurenţei, inclusiv din perspectiva numirii membrilor şi a personalulu
CCR a respins ca neîntemeiată obiecţia de neconstituţionalitate referitoare la Legea pentru modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr.7/1996
CCR a precizat că a analizat soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate privind Legea pentru modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr.7/1996, obiecţie formulată de 51 de deputaţi. “În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate se arată că expunerea de moti
Probleme! Legea plafonării face selecție printre bolnavi
<strong>Legea plafonării obligă mulți români să achite mai mult la energie electrică, nu doar de la 1 ianuarie 2023, ci și retoactiv pentru anul 2022!</strong>
Iohannis a promulgat Legea bugetului şi Legea dialogului social / Guvernul, abilitat să emită ordonanţe
Administraţia Prezidenţială anunţă, luni, că preşedintele Klaus Iohanis a semnat mai multe decrete. Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 90/2021 privind unele măsuri din domeniul pensiilor publice (PL-x 415/04.10.2021); Decret
„Cutia milei” din Legea Bugetului. Peste 8 milioane de euro merg la biserici în 2023, la cererea PSD și AUR
Vicepreşedintele ANRE, Zoltan Nagy Bege anunţă o discuţie cu reprezentanţii furnizorilor, joi, pentru nelămuririle din legea privind plafonarea preţurilor / Autoritatea a publicat pe site un model de declaraţie şi cerere, pentru consumatori
”În niciun caz consumatorii finali care au un singur loc de consum nu trebuie să depună cerere sau deplaraţie pe proprie răspundere pentru a beneficia de plafonare. Absolut toţi cei care au un singur loc de consum vor beneficia automat, fără să facă absolut niciun demers, cu condiţia să se încadreze
Legea plafonării bulversează 9 milioane de consumatori! Premierul Ciucă aruncă responsabilitatea în curtea ANRE
Premierul Ciucă, despre prevederea din legea plafonării preţului la energie care impune consumatorilor casnici să trimită declaraţii pe proprie răspundere furnizorilor: Este vorba de o procedură tehnică, ANRE trebuie să găsească formula
”Este vorba de o procedură tehnică. Dacă într-adevăr există acest aspect, atunci, aşa cum s-a făcut de fiecare dată, Autoritatea Naţională de Reglementare Energetică trebuie să găsească formula prin care, după ce legea a fost promulgată, normele tehnice să prevadă şi modul prin care soluţionea
Legea care ratifică Acordul privind spaţiul aerian comun dintre statele membre ale UE şi Ucraina, promulgată de Klaus Iohannis
Şeful statului a mai promulgat legea pentru ratificarea Acordului dintre România şi Republica Portugheză privind cooperarea în domeniul apărării, semnat la Bucureşti la 19 mai 2022. Preşedintele Iohannis a semnat şi decretul de promulgare a legii pentru modificarea şi completarea art. 13 din legea
Klaus Iohannis a promulgat legea care modifică ordonanţa pe energie / 1,3 lei/kWh va fi plafonul de preţ pentru toţi consumatorii, indiferent de consum
Legea are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului 27/2022, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul Energiei. Actul normativ promulgat de către şeful statului consolidează şi extinde măsurile de protecţie a populaţiei şi e
Camera Deputaţilor a adoptat un proiect prin care bacşişul va fi trecut pe nota de plată şi pe bonul fiscal / Nivelul bacşişului este între 0 şi 15% din valoarea consumaţiei / Legea merge la promulgare
Proiectul de lege iniţiat de fostul ministru de Finanţe Eugen Teodorovici modifică ordonanţei Guvernului nr. 10/2015 pentru organizarea Loteriei bonurilor fiscale şi completează ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat elect
Preşedintele Iohannis a promulgat legea care aprobă finanţarea Spitalului Regional de Urgenţă Craiova
Actul normativ reglementează finanţarea construirii unui nou spital regional de urgenţă în Craiova, care va deveni un centru de nivel terţiar pentru reţeaua de spitale din regiunea de sud-vest, ce va trata pacienţii critici şi cazurile ce necesită tehnologie şi expertiză de nivel înalt. Conform pro
Boloş: Legea avertizorilor de integritate trebuie să aibă o finalitate până la data de 15 decembrie/ Dacă am amâna dincolo de 15 decembrie, deja trebuie unificate două cereri de plată, ceea ce este aproape imposibil
Marcel Boloş a fost întrebat, joi, la finalul şedinţei de Guvern, ce se va întâmpla cu legea avertizorilor de integritate. “Legea avertizorilor de integritate trebuie să aibă o finalitate până la data de 15 decembrie pentru că este parte din cererea de plată numărul doi. Noi acel term
Încă două zile libere pentru români. Legea a fost adoptată de Senat
Klaus Iohannis a promulgat legea circulației pe drumurile publice. Ce are voie să facă poliția acum
Ministrul Câciu anunţă că legea bugetului pe anul viitor va fi pusă, marţi, în transparenţă decizională, Guvernul o va aproba joi, iar săptămâna viitoare ea va trece prin Parlament
„Mâine (marţi - n.r.) va fi pusă în transparenţă legea bugetului de stat. În seara asta închidem ultimele detalii, anexele. Acum au fost discuţiile până la urmă de calendar, pentru că legea bugetului de stat şi legea bugetului asigurărilor sociale de stat vrem să le aprobăm joi pe toate – ordonanţă
Înfrângere majoră pentru Donald Trump. ”Legea este clară”
O curte de apel federală din SUA a oprit joi o revizuire de către terţi a documentelor confiscate de la proprietatea lui Donald Trump din Mar-a-Lago, relatează...
Klaus Iohannis a trimis Parlamentului spre reexaminare legea privind aprobarea Ordonanţei 160/2020, care stabileşte cadrul aplicării Regulamentelor UE, privind furnizarea de servicii portuare şi a normelor de transparenţă financiară a porturilor
Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, în data de 9 noiembrie 2022, Parlamentul a transmis Preşedintelui României, în vederea promulgării, Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 160/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 22/1999 pri
Le Maire: Europa trebuie să îşi protejeze interesele economice faţă de pachetul de subvenţii al SUA din legea anti-inflaţie
Le Maire îl va însoţi pe preşedintele francez Emmanuel Macron într-o vizită de stat în Statele Unite, în această săptămână. Europenii susţin că pachetul masiv de subvenţii pentru protejarea producătorilor americani, din Legea americană de reducere a inflaţiei, ar putea da o lovitură letală industri
USR şi Forţa Dreptei au sesizat Curtea Constituţională în legătură cu legea care prevede modificări la Codul fiscal în sensul suprataxării muncii part-time
„Astăzi (miercuri - n.r.), împreună cu Forţa Dreptei, contestăm la Curtea Constituţională legea de aprobare a ordonanţei care a readus nedreptatea suprataxării muncii part-time, pentru a opri un Guvern care se luptă cu cei ce muncesc cinstit. Domnul premier Ciucă a semnat o ordonanţă care a închis 1
Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege care modifică ordonanţa pe energie / 1,3 lei/kWh va fi plafonul de preţ pentru toţi consumatorii, indiferent de consum / Legea merge la promulgare
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.27/2022, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul Energiei. Proiectul consolidează şi extinde măsurile de protecţie a populaţiei şi 3 economiei de creşterile
Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de lege care introduce un nou mod de calcul al impozitelor pe clădiri pe baza grilei notariale, de la 1 ianuarie 2025 / Legea merge la promulgare
Suprataxarea contractelor de muncă part-time va rămâne în continuare aşa cum este prevăzută în Ordonanţa Guvernului 16/2022 de modificare a Codului fiscal, mai arată proiectul de lege adoptat miercuri de către deputaţilor. „Impozitul pe dividende se stabileşte prin aplicarea unei cote de impozit de
Preşedintele Iohannis a promulgat legea prin care este înfiinţat Observatorul laptelui şi al produselor lactate, la nivelul Ministerului Agriculturii
Actul normativ promulgat de către şeful statului prevede „inscripţionarea informaţiilor obligatorii privind etichetarea laptelui de consum şi a produselor lactate, precum şi cerinţele privind informarea explicită a cumpărătorului referitoare la conţinutul acestor produse se realizează în conformitat
Proiectul de lege care aprobă finanţarea Spitalului Regional de Urgenţă Craiova, adoptat decizional de către Senat / Legea merge la promulgare
Proiectul de lege reglementează finanţarea construirii unui nou spital regional de urgenţă în Craiova, care va deveni un centru de nivel terţiar pentru reţeaua de spitale din regiunea de sud-vest, ce va trata pacienţii critici şi cazurile ce necesită tehnologie şi expertiză de nivel înalt. Conform
Virgil Popescu: Termocentralele nu se închid, nu este un subiect acest lucru, prin legea decarbonării intră într-o rezervă tehnică şi rămân acolo până în 2030 / În PNRR nu vorbim despre închidere ci este preluat programul de restructurare
”Nu se închide nicio termocentrală, am mai spus şi spun încă o dată acest lucru, termocentralele nu se închid, nu este un subiect acest lucru. Termocentralele, prin legea decarbonării, intră într-o rezervă tehnică, rămân acolo, în rezerva tehnică, până în 2030”, a declarat ministrul Energiei. Virgi
USR a depus în Parlament legea responsabilităţii în energie, care interzice scoaterea din sistemul energetic a unei capacităţi de producţie pe huilă sau lignit înainte ca o altă sursă să-i ia locul
Potrivit unui comunicat de presă al USR, propunerea vine în contextul în care PSD şi PNL au votat, marţi, pentru închiderea carierelor de cărbune din România, ceea ce va duce la închiderea unor termocentrale importante care ard huilă şi lignit, chiar dacă România înregistrează un deficit important d
Uniunea Europeană are ”îngrijorări serioase” legate de Legea pentru Reducerea Inflaţiei din SUA
Proiectul de lege major, referitor la taxe, sănătate şi climă, a fost aprobat de parlamentarii americani în august şi include cheltuieli record de 369 de miliarde de dolari pentru politicile climatice şi energetice. Pachetul de referinţă cuprinde credite fiscale pentru maşinile electrice fabricate
Guvernul Ungariei vrea să schimbe legea băncii centrale, pentru a atenua impactul bugetar al finanţării acesteia
Deficitul bugetar al Ungariei a crescut în acest an, după o serie de cheltuieli înaintea alegerilor din aprilie şi creşterea preţurilor energiei şi achiziţiilor suplimentare de gaze din Rusia. Modificarea propusă la legea care reglementează funcţionarea Băncii Naţionale a Ungariei ar permite guvern
CCR a admis o excepţie de neconstituţionalitate la Legea camerelor de comerţ / Reînnoirea pe 5 ani a mandatului preşedintelui şi vicepreşedintelui Camerei Naţionale e constituţională, doar dacă se raportează la un mandat anterior complet de 5 ani
„Curtea Constituţională, în cadrul controlului de constituţionalitate a posteriori, cu majoritate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată direct de Avocatul Poporului şi a constatat că dispoziţiile art. 36 alin. (3) din Legea camerelor de comerţ din România nr. 335/2007 sunt co
Klaus Iohannis a promulgat legea privind Fondul de compensare a investitorilor
Actul normativ are ca obiect de reglementare modificarea statului juridic al Fondului de compensare a investitorilor, în persoană juridică de drept public. Fondul va fi administrat de un Consiliu de administraţie compus dintr-un membru desemnat de Autoritatea de Supraveghere Financiară, care va fi
Contract de muncă suspendat pentru directorul din CNAIR arestat sub acuzaţia de luare de mită / Directorul General al CNAIR: Am toleranţă zero pentru orice faptă de corupţie, iar legea trebuie aplicată indiferent de funcţia persoanelor vizate
Luni, 24.10.2022, conducerea CNAIR a luat decizia suspendării contractului de muncă al domnului Florea Dascălu care a fost arestat preventiv pentru fapte de corupţie, în urma unei acţiuni a DNA Timis, a transmis compania. " Am toleranţă zero pentru orice faptă de corupţie, iar legea tre
Elevii care vor primi 5.000 de lei de la Guvern. Legea a fost deja publicată în Monitorul Oficial
Propagandiștii au primit noi instrucţiuni de la Kremlin: Legea marțială va fi comparată cu restricțiile din timpul pandemiei de coronavirus
Ce pregătesc de fapt rușii în Herson, unde Putin a declarat legea marțială
Război Rusia - Ucraina, ziua 238. Vladimir Putin decretează legea marțială în cele patru teritorii ucrainene anexate și o stare de alertă pe regiuni, în Federația Rusă
Putin a decretat legea marțială în teritoriile ucrainene anexate
Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de lege prin care nu va mai fi impozitată contribuţia la pilonul II de pensii, din 1 ianuarie 2024 / Legea merge la promulgare
Proiectul de lege pentru modificarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal vizează reglementarea valorii venitului impozabil atunci când urmează să se efectueze plăţi din fondurile de pensii administrate privat, respectiv Pilonul II, Pilonul III, precum şi segmentul pensiilor ocupaţionale din Româ
Kelemen Hunor: Legea şi bunul simţ ne obligă să creştem pensiile cu rata inflaţiei
„Asta e întrebarea cea mai grea. Aici, legea şi bunul simţ ne obligă să creştem pensiile cu rata inflaţiei. Acest lucru îl vom discuta în octombrie, cu ocazia dezbaterii legii bugetului de stat. Un singur lucru poate să facă Parlamentul sau Guvernul, să amâne această prevedere, ceea ce nu va face. Î
Ionuţ Stroe: Am decis în coaliţie ca, odată cu bugetul pe 2023, să avansăm public toate propunerile pe care le avem atât pentru zona care trebuie protejată, cât şi pentru zona economică/ Probabil că legea bugetului va ajunge în octombrie în Parlament
”Am decis în coaliţie ca, odată cu bugetul pe 2023, să avansăm public toate propunerile, toate măririle sau toate soluţiile sau toate măsurile pe care le avem atât pentru zona care trebuie protejată – segmentele de populaţie care au aşteptări, pensii, salarii mici – cât şi pentru zona economică. Pro
Guvernul a adoptat o ordonanţă care modifică legea privind auditul public intern, fiind extinsă perioada de auditare a tuturor activităţilor desfăşurate de o entitate publică de la 3 ani la 4 ani
Potrivit unei informări de presă transmisă de Guvern, între modificările se numără: „- Definirea/redefinirea unor termeni specifici activităţii de audit public intern; - Introducerea în Comitetului pentru Audit Public Intern a unui reprezentant al Curţi de Conturi.
Autoritatea de Supraveghere Financiară: Legea finanţării participative a intrat în vigoare
Finanţarea participativă (crowdfunding) reprezintă un tip de activitate în cadrul căreia un furnizor de servicii de finanţare participativă, fără a-şi asuma el însuşi riscuri, administrează o platformă digitală, deschisă publicului, pentru a pune în legătură sau pentru a facilita punerea în legătură
Adrian Câciu spune că Ordonanţa privin majorarea salariilor bugetarilor va fi aprobată săptămâna viitoare, restul de măsuri privind sporurile, analizate separat / Această întârziere se datorează USR, a atacat la CCR legea respectivă
”A fost o decizie luată în coaliţie. Nu e vorba neapărat de bani şi nu e vorba de majorări. Aş vrea să reiau puţin, dacă îmi permiteţi, trecutul. Am venit în faţa dumneavoastră, am spus că dăm către zona bugetară doar pentru două familii ocupaţionale, sănătate şi educaţie, şi că pentru celelalte fam
Adrian Câciu spune că Ordonanţa privin majorarea salariilor bugetarilor va fi aprobată săptămâna viitoare, restul de măsuri privind sporurile, analizate separat / Această întârziere, din cauza USR, care a atacat la CCR legea respectivă
”A fost o decizie luată în coaliţie. Nu e vorba neapărat de bani şi nu e vorba de majorări. Aş vrea să reiau puţin, dacă îmi permiteţi, trecutul. Am venit în faţa dumneavoastră, am spus că dăm către zona bugetară doar pentru două familii ocupaţionale, sănătate şi educaţie, şi că pentru celelalte fam
Adrian Câciu spune că Ordonanţa privind majorarea salariilor bugetarilor va fi aprobată săptămâna viitoare, restul de măsuri privind sporurile, vor fi analizate separat: Această întârziere, din cauza USR, care a atacat la CCR legea
”A fost o decizie luată în coaliţie. Nu e vorba neapărat de bani şi nu e vorba de majorări. Aş vrea să reiau puţin, dacă îmi permiteţi, trecutul. Am venit în faţa dumneavoastră, am spus că dăm către zona bugetară doar pentru două familii ocupaţionale, sănătate şi educaţie, şi că pentru celelalte fam
Donald Trump, suspectat că a încălcat "Legea Spionajului". FBI i-a confiscat documente "top secret" şi care au legătură cu preşedintele Franţei
PNL Sector 1: Răspunsul Curţii de Conturi este clar: Clotilde Armand a încălcat legea în mod repetat
Spătaru, întrebat ce va fi când nu se va mai aplica legea care interzice vânzarea acţiunilor deţinute de stat la companiile naţionale: În niciun caz companiile din subordinea Ministerului Economiei nu vor fi tranzacţionate sau nu vor fi vândute
„Nu se va întâmpla nimic. Cel puţin companiile din portofoliul Ministerului Economiei nu vor fi vândute. Ca să fim foarte clari, nu vom face niciun demers în vânzarea activelor sau vânzarea acţiunilor companiilor de stat. Şi aici vorbesc în numele Ministerului Economiei şi în numele celor 37 de comp
O angajată a Ambulanței Bihor, filmată când culegea flori de soc cu pacientul în salvare! Un ambulanțier, surprins la cumpărături
Daea spune că a respectat, respectă şi va respecta legea: Lucrez, muncesc, trăiesc în respect faţă de oameni şi faţă de lege. Misiunea grea de a fi ministru nu-mi îngăduie nici un moment să fac altceva decât ce trebuie pentru a rezolva problemele ţării
”Întrucât episodul de ieri, puternic şi diferit mediatizat, a ridicat o serie de întrebări, creând o stare de confuzie si nelinişte în rândul fermierilor şi a opiniei publice, vreau să precizez următoarele: Petre Daea a respectat, respectă şi va respecta legea, activitatea desfăşurată până acum de-a
CITR: Legea privind procedurile de restructurare a intrat în vigoare. Mii de companii din România pot beneficia de restructurare prin această lege, pentru salvarea afacerii şi a locurilor de muncă
”Legea care transpune mecanismele de prevenţie în business introduse la nivel european prin Directiva nr. 2019/1023 a fost promulgată de Preşedintele României şi a fost publicată în Monitorul Oficial. Potrivit CITR, parte a Impetum Group, legea a intrat în vigoare în termenul prevăzut de U
Legea avertizorului de integritate a fost declarată constituțională! Sesizarea USR a fost respinsă
Klaus Iohannis a sesizat CCR privind Legea de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 10/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii
Prin legea supusă controlului de constituţionalitate, se aprobă, cu modificări şi completări, O.U.G. nr. 10/2022 prin care a fost modificată şi completată Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii. O.U.G. nr. 10/2022 a fost adoptată în vederea
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede mărirea pragurilor privind valoarea achiziţiilor directe şi reducerea termenelor de evaluare a ofertelor
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul achiziţiilor publice, respectiv Legea nr.98/2016, Legea nr.99/2016, şi Legea nr.100/2016, în vederea corelării legislaţiei primare cu cea secundară din acest domeniu. Potrivit expunerii de mot
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede mărirea pragurilor privind valoarea achiziţiilor directe şi reducerea termenelor de evaluare a ofertelor
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul achiziţiilor publice, respectiv Legea nr.98/2016, Legea nr.99/2016, şi Legea nr.100/2016, în vederea corelării legislaţiei primare cu cea secundară din acest domeniu. Potrivit expunerii de mot
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care reglementează cadrul general aplicabil constituirii şi funcţionării băncilor de dezvoltare din România
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare adoptarea unor măsuri privind cadrul general pentru constituirea şi funcţionarea băncilor de dezvoltare pe teritoriul României. Băncile de dezvoltare au ca scop sprijinirea antreprenoriatului, dezvoltarea socio-economică şi regională în România prin p
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care aprobă Programul strategic de dezvoltare a infrastructurii Aeroportului Internaţional Henri Coandă
Actul normativ promulgat de către şeful statului are ca obiect de reglementare privind modificarea anexei nr. 11 la Ordonanţa Guvernului nr. 64/1999 pentru aprobarea Programului strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare la Aeroportul Internaţional Henri Coandă privind modificarea anexei
Klaus Iohannis a promulgat legea care aprobă OUG cu măsuri care se aplică clienţilor finali din piaţa energiei electrice şi gazelor naturale
Actul normativ are ca obiect de reglementare aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2022 care prevede stabilirea unor măsuri aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum şi modificarea şi completarea unor
Preşedintele Iohannis a promulgat legea care modifică, de la 50 la 5 ani, perioada de arhivare la ANAF a documentelor financiar-contabile
„Începând cu data de 1 ianuarie 2023, statele de salarii pentru care angajatorul are o declaraţie informativă privind impozitul reţinut la sursă, pe beneficiari de venit, conform prevederilor legale sau pentru care angajatorul are obligaţia legală de a depune declaraţia privind obligaţiile de plată
Băsescu, mișcare de ULTIMĂ ORĂ! A atacat la CCR legea care l-a lăsat fără privilegii
Legea care completează o ordonanţă de urgenţă privind înfiinţarea Societăţii Compania naţională de transporturi aeriene române – TAROM S.A., promulgată
Actul normativ are ca obiect de reglementare crearea cadrului legal care să permită Guvernului să aprobe valoarea, forma şi condiţiile de acordare a unui ajutor de stat individual de restructurare în cazul companiei TAROM, asigurând, în acest fel, succesul implementării planului de restructurare afe
PSD îi cere ministrului PNL al Energiei să nu închidă capacităţi de producţie a energiei pe bază de cărbune fără a pune ceva în loc: Altfel, miniştrii social-democraţi nu vor fi de acord cu legea decarbonizării
”PSD nu susţine proiectul de ordonanţă de urgenţă privind decarbonizarea, iniţiat de ministrul Energiei, Virgil Popescu, care propune închiderea unor capacităţi de producţie pe cărbune până la finalul anului, asta în timp ce restul ţărilor europene redeschid centrale pe cărbune pentru a face faţă cr
S-a votat legea! Educația sexuală la școală se va face doar din clasa a 8-a și doar cu acordul scris al părinților
Senatul a adoptat, decizional, proiectul de lege al USR prin care candidaţii pentru Consiliul de Supraveghere al ANRE trebuie să fie audiaţi în Parlament / Legea merge la promulgare
În prezent, nu există o procedură obligatorie pentru acordarea avizului candidaţilor pentru Comitetul de Reglementare al ANRE, a transmis USR, într-un comunicat de presă. Conform noii prevederi, candidaţii urmează să fie audiaţi de trei comisii, după cum urmează: - Comisia pentru Indu
Klaus Iohannis a promulgat legea pentru aprobarea OUG privind Programul naţional de investiţii „Anghel Saligny”
Legea are ca obiect de reglementare crearea unui cadru legislativ care să permită unităţilor administrativ-teritoriale promovarea obiectivelor de investiţii, în domeniile eligibile, astfel încât să se poată asigura accesul la servicii esenţiale a întregii populaţii, creşterea calităţii vieţii şi evi
Legea anti-speculă, pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern / Actul normativ stabileşte unele categorii de bunuri şi produse pentru care preţurile nu pot creşte nejustificat
Potrivit anunţului oficial al Guvernului, pe ordinea de zi a şedinţei programată pentru joi, de la ora 11.00, este un Proiect de Ordonanţă de Urgenţă privind combaterea acţiunilor speculative şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Documentul urmează să stabilea
Virgil Popescu, despre Legea offshore: Nicio companie nu a mai spus că îngheaţă investiţiile / Începând cu 1 iulie, dependenţa de gazul rusesc, în România, va scădea cu până la un miliard de metri cubi anual
Virgil Popescu a declarat la Digi24, sâmbătă, că, după adoptarea Legii offshore, declaraţiile companiilor au fost total diferite de cele din 2018. ”Primul lucru pozitiv pe care l-am văzut după modificările la Legea offshore, pentru că până la urmă sunt nişte modificări la vechea lege, este
Ministrul Energiei: România a crescut dependenţa de gazul rusesc pentru că legea offshore nu a fost adoptată
"Am fost acuzat că Romgaz şi-a scăzut producţia, iar Romgaz a crescut producţia, este singura companie producătoare din România, acolo unde statul poate să aibă un cuvânt de spus, care a crescut producţia de gaze naturale din 2020, 2021, inclusiv anul acesta este o creştere de producţie. Dacă compar
Ciolacu: Astăzi, în coaliţie, vom ieşi cu o decizie că nu se vor mări salariile pentru demnitari, în cazul în care legea va fi promulgată. Se va da Ordonanţă de prorogare a acestui termen
”Cu certitudine, astăzi în coaliţie vom lua decizia, dacă legea va trecede Curtea Constituţională, se va proroga termenul de aplicare pentru demnitari”, a spus preşedintele PSD. Despre modificarea făcută în Camera Deputaţilor, prin includerea şi a salariilor demnitarilor în această majorare s
Ministerul Justiției propune „legea fugarilor”: Cei care fug din țară după condamnare vor fi acuzați de „evadare”
Legea pentru acordarea unui ajutor de stat de cel mult 195,8 milioane euro Complexului Energetic Oltenia, adoptată / Virgil Popescu: Le mulţumesc colegilor deputaţi că au votat această lege importantă pentru siguranţa sistemului energetic românesc
”Astăzi a fost adoptată Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr.21/2022 privind instituirea cadrului legal pentru acordarea unui ajutor de stat pentru restructurarea Societăţii „Complexul Energetic Oltenia”-S.A. Le mulţumesc colegilor deputaţi că au votat această lege importantă
Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, proiectul de lege privind Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny” / Legea merge la promulgare
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare crearea unui cadru legislativ care să permită unităţilor administrativ-teritoriale promovarea obiectivelor de investiţii, în domeniile eligibile, astfel încât să se poată asigura accesul la servicii esenţiale a întregii populaţii, creşterea calităţii v
Rușii continuă să incendieze centrele militare de recrutare, după ce Putin a promulgat legea eliminării vârstei de înrolare
Legea prin care este acordat ajutor de stat pentru susţinerea activităţii aeroporturilor regionale, cu trafic între 200.000 şi 3.000.000 pasageri pe an, promulgată de şeful statului
Actul normativ vizează reglementarea cadrului pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat care are ca obiectiv acordarea unui sprijin financiar pentru susţinerea activităţii aeroporturilor regionale cu un trafic situat între 200.000 şi 3.000.000 pasageri/an, pentru care consiliile judeţene
Legea asociaţiei de proprietari pe înţelesul tuturor
Legea offshore, publicată în Monitorul Oficial
Decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 256/2018 privind unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore a fost publicat miercuri seară, în Monitorul Ofic
Preşedintele comisiei SRI: Sunt convins că trebuie urgentată legea securităţii cibernetice, care este într-o formă finală şi fac un apel decidenţilor politici să vină în Parlament cu această lege
Preşedintele comisiei pentru controlul SRI a arătat că legea securităţii cibernetice trebuie să stabilească clar atribuţiile fiecărei entitîăţi care se ocupă cu siguranţa cibernetică. Cristian Chirteş a menţionat că există entităţi ale MApn, ale MAI sau ale SRI, există de asemenea, cu atribuţ
Legea offshore, promulgată de preşedintele Klaus Iohannis
"Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 25 mai 2022, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 256/2018 privind unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimet
RCS&RDS, despre amendamentele la Legea audiovizualului vizând marii operatori de cablu: Ar trebui adoptată varianta Guvernului / Interesele unor companii private, aflate în concurenţă şi uneori chiar în conflict, nu ar trebui să fie arbitrate de Parlament
Ministrul Culturii Lucian Romaşcanu, senator PSD, a propus, printr-un amendament la un proiect de modificare a Legii audiovizualului iniţiat de Guvernul Cîţu, ca operatorii de cablu care deţin putere semnificativă pe pieţe aflate în strânsă legătură, consolidându-şi astfel puterea de piaţă, să poată
