Tensiuni în Europa. Avioane franceze și germane ar fi testat vigilența Rusiei

Ministerul rus al Apărării a declarat luni că a trimis luni un avion de vânătoare pentru a împiedica aeronave de patrulare franceze şi germane să intre în spaţiul său aerian de deasupra Mării Baltice, după ce le-a detectat zburând spre Rusia, relatează Reuters.

„Au fost detectate două ţinte aeriene care se apropiau de frontiera de stat a Rusiei”, a precizat Ministerul Apărării în declaraţia sa. „Pentru a identifica ţintele şi pentru a preveni încălcarea frontierei de stat a Rusiei, a fost trimis un avion de luptă Su-27 din cadrul forţelor aeriene ale Flotei Baltice”, a adăugat acesta.

Rusia susţine că zborurile erau efectuate de un avion de patrulare german P-3C şi de un avion de patrulare maritimă francez Atlantic-2. După ce avionul rusesc a fost trimis în misiune, iar aeronavele străine s-au îndepărtat de spaţiul aerian al Rusiei, aparatul Su-27 s-a întors la bază, a precizat Ministerul Apărării.

Reuters menţionează că nu a putut verifica deocamdată aceste informaţii.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed