Tragedie la Timișoara! Doi bătrâni,  uciși cu sânge rece. Criminalul este căutat de polițiști

Potrivit Opinia Timișoarei, doi bunici au fost uciși cu sânge rece, iar nepotul lor, care a dat peste criminal, a fost la un pas să fie înjunghiat.

Marți seară, cei doi bătrâni, in vârsta de 75 si 78 de ani, stăteau de vorbă la telefon cu unul dintre nepoți care locuiește in Germania, când, la un moment dat au auzit zgomote in casa. Au apucat să îi spună nepotului că cineva a intrat peste ei, s-au auzit niște zgomote, apoi s-a așternut liniștea.

Nepotul, speriat, l-a sunat pe verișorul lui, un alt nepot al celor doi bătrâni, care locuiește în apropierea lor. Alertat, acesta s-a dus imediat la apartamentul bătrânilor și, când a intrat în casa, și-a văzut bunica și bunicul morți, iar în casa încă se afla criminalul care s-a năpustit asupra lui, a încercat să-l înjunghie, apoi a fugit.

Totul s-a intamplat in plin centrul orasului, chiar langa cladirea Tribunalului Timis, intr-un imobil din Piata Vad Tepes (fosta Doicesti).

Nepotul a reușit să dea alarma la 112, iar zona a fost imediat împânzită de polițiști și jandarmi.

Anchetatorii spun că este posibil ca atacul să fi fost dat la pont, deoarece femeia ucisă a fost administratoare și marți a încasat banii de intreținere de la locatari.

Acum polițiștii încearcă sa dea de urma ucigașului. Criminaliștii cercetează apartamentul in care s-a produs dubla crimă și adună probe.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed