Trupa Editors va susţine un concert în cadrul campaniei europene „Play to Stop: Europe for Climate”

Cel de-al treilea album al grupului, intitulat „In This Light And On This Evening” va fi lansat pe 12 octombrie. „In This Light And On This Evening” reprezintă un progres semnificativ al grupului, după marele succes al albumului de debut „The Back Room” şi după albumul intitulat „An End Has A Start”, ajuns pe primul loc în topurile muzicale, se mai arată în comunicat.

„Schimbările climatice sunt o problemă ce ne afectează pe toţi, aşa că suntem fericiţi să putem ajuta MTV-ul şi campania UE să crească nivelul de conştientizare a ameninţării mondiale pe care o reprezintă acestea”, a spus vocalistul grupului Editors, Tom Smith.

La concertul organizat de CE, în parteneriat cu MTV Networks International, şi găzduit de VJ Johan Wald, vor participa suporterii de vârf ai campaniei şi cei mai în vogă tineri din Budapesta.

Concertul „Play to Stop: Europe for Climate” coincide cu Săptămâna Europeană a Mobilităţii, organizată cu sprijinul Comisiei Europene. Evenimentele organizate în această săptămână încurajează cetăţenii să treacă la folosirea unor mijloace de transport ecologice.

Tema campaniei din 2009 este „Îmbunătăţirea condiţiilor din mediul urban”şi subliniază importanţa eforturilor depuse de oraşele europene în vederea diminuării efectelor schimbărilor climatice prin intermediul măsurilor de promovare a mijloacelor de transport ecologice.

Campania „Play to Stop: Europe for Climate” reuneşte, de asemenea, 11 personalităţi cunoscute din Bulgaria, Republica Cehă, Danemarca, Franţa, Germania, Italia, Polonia, România, Suedia, Ungaria şi Regatul Unit.

Concertele „Play to Stop: Europe for Climate” fac parte dintr-o campanie europeană mai amplă, Climate Action – Energie pentru o lume în schimbare. Campania se adresează publicului larg înaintea summitului ONU de la Copenhaga, din decembrie, pe tema efectelor schimbărilor climatice.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed