Un ministru e FOARTE SINCER: Nu vreau să ajung la „Beciul Domnesc” după acest mandat

Ministrul propus la Sănătate, Victor Costache, a primit aviz negativ din partea membrilor comisiilor parlamentare de specialitate.

 

Emanuel Ungureanu, deputat USR: „Speram să nu deveniți politician. Din păcate, acest lucru nu s-a întâmplat. Sunt sigur că v-aţi convins că PNL şi PSD sunt aceeaşi mizerie. Ce este mai rău în contextul ăsta trist şi dramatic, când avem la ştiri un ministru care este izolat de coronavirus la „Beciul Domnesc” (arest – n.r.) de către DNA, trist este că din informaţiile mele sunt oameni care încearcă să profite de această epidemie şi ajung la dvs în birou. O să vă rog să îmi confirmaţi dacă este adevărat că prin doamna Mihaela Constantin, şefă de cabinet.

 

O firmă care vinde roboţi pentru a dezinecta cu ozon suprafeţe a fost introdusă la dvs in birou de către dna Constantin. Şi dacă puteţi să ne spuneţi cum se cheamă firma?

 

Prima întrebare care s-a pus data trecută de către un coleg de la masa asta este: Cine urmează? (n.r. la DNA) Şi să ştiţi că lista nu o fac eu, ci instituţiile care supraveghează neregulile inclusiv din Ministerul Sănătăţii”.

 

Victor Costache, ministrul propus al Sănătății: „Trăiţi într-o mare teorie a conspiraţiei. Prima întrebare este cu roboţii, da? Lansarea Star Wars a fost în decembrie, vă reamintesc. Suntem în această epidemie cu coronavirus care a afectat şi teritoriul nostru. Şi ţin minte că acum două săptămâni m-am întâlnit cu un om de ştiinţă american, care a prezentat această soluţie care este deja achiziţionată de numeroase spitale din România. O să verific pe agendă, dar cu siguranţă nu doamna Contantin. Cred că a fost cineva venit din exterior. Deci, doamna Constantin este şefa de cabinet, iar doamna Bumbac, nu ştiu dacă este membru PSD, din câte ştiu eu, nu. Ştiţi dvs, cu cercurile astea de influenţă. Toata lumea are cercuri de influenţă, inclusiv dvs.

 

Dacă vom introduce aşa „din pix” 31 de medicamente noi, vom ajunge la Beciul Domnesc, cum ați precizat și nu este intenția noastră după acest mandat”.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed