Fabrică Volkswagen de 1,1 miliarde de dolari

Peste 2.300 de persoane vor fi angajate la noua fabrică, iar producţia va fi demarată la începutul anului 2016.

 

„Prin adoptarea deciziei de a produce Crafter în Polonia, ne stabilim direcţia pentru realinierea strategică a vehiculelor comerciale uşoare”, a declarat  şeful diviziei de camioane din cadrul VW, Leif Oestling.

 

Asamblarea acestui model în Polonia va permite Volkswagen, care deja produce utilitarele mai mici Caddy şi Transporter T5 în apropiere de Poznan, să-şi reducă semnificativ costurile.

 

Conform datelor Institutului Economic IW din Cologne, în Polonia, costul orar al forţei de muncă în industrie se ridică la 6,65 euro (9,16 dolari) pe angajat, de şase ori mai puţin decât în Germania, unde se plătesc 36,98 euro.

 

Până acum, utilitara VW Crafter a fost produsă de Volkswagen în colaborare cu un alt mare grup auto german, Daimler. Însă această colaborare ar urma să se încheie la mijlocul anului 2016, fără a fi prelungită, iar Volkswagen caută de aproximativ un an un nou loc pentru producţia de utilitare mari.

 

Obiectivul strategic al celor de la Volkswagen este ca până în 2018 să devanseze General Motors şi Toyota Motor pentru a deveni cel mai mare producător auto din lume. 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed