Vosganian spune că România va încerca să obţină acordul CE pentru ştergerea datoriilor CNH

Restructurarea Companiei Naţionale a Huilei ar trebui făcută pe baze economice, iar Termoelectrica ar fi fost o companie rentabilă, dacă nu avea datorii. “Îmi pare rău că nu am rezolvat această problemă înainte de a fi membri ai Uniunii Europene. Cărbunele devine extrem de important, iar România are cărbune pentru cel puţin o sută de ani de aici înainte. Va fi dificil să relansăm CNH”, a mai declarat Varujan Vosganian în cadrul Forumului Energetic Regional.

CNH este cel mai mare datornic la bugetul statului, în ultimii ani. La sfârşitul lunii martie, datoriile companiei depăşeau un miliard de lei.

Vosganian a mai anunţat că miercuri, în cadrul forumului, Termoelectrica va semna Memorandumul de Înţelegere cu E.ON şi Enel pentru construirea noii centrale de la Brăila.

Ministrul a mai spus că, potrivit strategiei energetice a ţării, România trebuie să dubleze producţia de energie electrică până la 100 TW, şi nu doar cantitativ, ci prin îmbunătăţirea producţiei şi reducerea dependeţei de import, a declarat duminică ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, în cadrul Forumului Energetic Regional.

“Potrivit strategiei energetice a ţării, până în 2020, noi trebuie să dublăm producţia de energie electrică a ţării până la 100 de TW. Aceasta trebuie să se facă nu doar cantitativ, ci prin îmbunătăţirea structurii producţiei şi prin reducerea dependeţei de import”, a afirmat Vosganian. În opinia sa, aest lucru reprezintă o responsabilitate serioasă, în condiţiile în care nu ştim unde va ajunge preţul petrolului.

Procedurile ar trebuie să contribuie la protejarea nivelului de trai şi a inflaţiei.

“Trebuie să dezvoltăm energia pe bază nucleară şi a producţiei pe bază hidro”, a mai spus Vosganian.

Sursa: NewsIn

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed