VREMEA la începutul săptămânii. Ce temperaturi vor fi luni şi marţi, în ţară şi în Capitală

Cerul va fi temporar noros şi, mai ales în cursul zilei, va ploua slab, local în vestul, centrul şi nordul ţării şi pe arii restrânse în rest. În zona înaltă a Carpaţilor Occidentali şi în nordul Carpaţilor Orientali precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla în general moderat, cu intensificări izolate, mai ales la munte. Temperaturile minime se vor situa între -2 grade în depresiuni şi în nordul exterm al ţării, unde vor fi condiţii de brumă, şi 9 grade pe litoral. Noaptea în sud-estul şi sudul extrem al ţării, izolat, va fi ceaţă.

 

LA BUCUREŞTI

 

Vremea se va menţine mai caldă decât în mod obişniut în această perioadă a anului. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 20…21 de grade, iar cea minimă de 4…5 grade. Noaptea vor fi condiţii de ceaţă.

 

MARŢI

 

Vremea se va încălzi din nou în regiunile intracarpatice, devenind caldă pentru această dată în cea mai mare parte a ţării, cu temperaturi maxime cuprinse între 10 grade în nordul Moldovei şi 22 în Lunca Dunării. Cerul va fi temporar noros, iar după-amiaza şi noaptea, pe arii relativ extinse în jumătatea de vest a ţării, vor fi ploi, mai ales averse, posibil însoţite de descărcări electrice, iar cantităţile de apă vor depăşi izolat 15…20 l/mp. În restul teritoriului local va ploua slab, mai ales în a doua parte a nopţii. Vântul va avea intensificări temporare în special în sudul şi centrul teritoriului, precum şi la munte. Temperaturile minime se vor situa între 3 şi 10 grade. Dimineaţa izolat vor fi condiţii de ceaţă.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed