Într-adevăr, disproporţia de putere în teren e realmente impresionantă, balanţa fiind net şi irevocabil în favoarea coaliţiei formate împortiva Statului Islamic. Atât la nivel de forţe, cât şi de tehnologie militară, Şi, cu toate acestea, valurile succesive de atacuri lansate cu tot ce au mai bun armatele NATO plus câteva dintre statele arabe aliate (Iordania, spre exemplu) par să lovească în gol sau, în cel mai bun caz, să producă pierderi nesemnificative.

Cauza stă în prima eroare tragică făcută de Occident: luarea în considerare doar a unor scenarii militare de tip clasic, bazate de desfăşurări de forţe tradiţionale, în faţa unui adversar care şi-a construit forţa armată pe baza unei cu totul alte filosofii militare, cea care dezvoltă scenarii născute din principiile luptei de gherilă.

Avem acum, în cazul Statului Islamic, o structură militară ce a preluat şi asamblat elemente ale niciodată uitatei Revolte Arabe, apoi a războiului de partizani, ale acţiunii talibanilor în Afganistan, Cecenia, Daghestan, ale PKK-ului, combinându-le cu tehnicile de infiltrare, luptă şi rezistenţă „în subteran“ ale unor organizaţii cu tradiţie în zonă cum ar fi Hezbollah sau Hamas.

Citeste mai mult: adev.ro/nt642e