„Lumea Islamului este pe cale să explodeze”

„În prezent, lumea islamului este pe cale să explodeze”, a declarat Erdogan în faţa jurnaliştilor, într-un avion care îl ducea marţi într-o vizită în Iran, unde a pledat, alături de omologul său iranian Hassan Rohani în favoarea stopării războiului din Yemen, sursă de tensiuni între cele două ţări.

Erdogan, care conduce din 2003, fără întrerupere, această ţară majoritar sunită, le-a cerut organizaţiilor internaţionale islamice, începând cu Organizaţia Cooperării Islamice (OCI), să se mobilizeze de urgenţă pentru a pune capăt războaielor din ţările musulmane.

„Puteţi ţine de o confesiune diferită, însă dacă o impuneţi altei confesiuni, distrugeţi oumma (comuniatea musulmană)”, a spus şefului statului turc, în opinia căruia „islamul trebuie în final să prevaleze”.

Cu toate acestea, săptămâna trecută Erdogan a criticat în mod vehement regimul iranian, denunţând intenţia acestuia de a „domina” în Yemen, unde rebeli şiiţi susţinuţi de Teheran sunt ţinta unei intervenţii militare orchestrate de Arabia Saudită, cu aprobarea Turciei.

Imediat ce a venit la putere, în 2003, guvernul lui Erdogan, preşedinte din august anul trecut, a încercat să se impună ca un actor important în lumea islamică, promovând o politică externă de ‘zero probleme cu vecinii’.

Însă, această diplomaţie şi-a ratat ţinta. Turcia a rupt relaţiile cu regimul de la Damasc după izbucnirea războiului civil în această ţară, în 2011, şi s-a certat cu Egiptul, după ce organizaţia Fraţii Musulmani, pe care Ankara o susţinea, a fost înlăturată de la putere la Cairo, printr-o lovitură de stat militară.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed