Ministerul Justiţiei redactează sesizarea către CCR, privind anchetarea HG-urilor. Belina, mărul discordiei

„Dacă se pune problema unei sesizări în numele Guvernului, fiţi de acord că Ministerul Justiţiei e abilitat să redacteze o astfel de sesizare, ceea ce vom face începând de astăzi şi zilele următoare”, a declarat Tudorel Toader.

 

El a  a precizat că Ministerul Justiției doar redactează solicitarea, însă trimiterea ei la CCR este de competența premierului.

„Fiți de acord cu faptul ca Ministerul Justiției este cel mai abilitat să redacteze o astfel de sesizare, ceea ce vom face începând de astăzi dimineață și în zilele următoare”, a spus ministrul Justiției.

 

El a explicat că în adoptarea actelor normative sunt trei paliere, respectiv palierul superior – ordonanţe, legi, cu decident Parlamentul, Guvernul – palierul al doilea referitor la acte adoptate de Guvern şi al treilea palier, care include ordinele de ministru. Tudorel Toader a arătat că judecătorii CCR vor trebui să răspundă la întrebarea: „Dacă la nivel de OUG sau de lege, procurorul nu poate analiza oportunitatea emiterii, la palierele 2 şi 3 poate ancheta oportunitatea, circumstanţele împrejurările emiterii?”

 

DNA și ministrul Justiției se contrazic referitor la competențele procurorilor de a desfășura anchete pe marginea unor Hotărâri de guvern. Tudorel Toader este de părere că procurorii nu ar avea acest drept, care revine unui judecător, prin procedura contenciosului administrativ. Însă procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a sesizat CSM, considerând că o astfel de declarație este de natură să afecteze independența justiției. Și președintele Klaus Iohannis s-a exprimat cu privire la afirmația ministrului Justiției pe care o consideră „pripită și nepotrivită”.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed