Parlamentarii, revoltati că Zgonea le-a prelungit programul de munca

Acest lucru i-a nemulțumit pe mulți dintre ei care îl acuza pe Zgonea că vrea să își facă imagine pe pielea și pe timpul lor.

„Facem acțiuni de dragul PR-ului. PR-ul a ajuns să dicteze în Parlamentul României. Valeriu Zgonea se gândesșe doar la imaginea lui, nu la îmbunătățirea actului legislativ”, comentau unii dintre parlamentari.

„Facem o greșeală cu programul acesta. (…)Nu o să ajungem să facem o legiferare solidă având acest program. Dacă facem ziua de comisii sandvis între zile de plen și înaintea plenului – cu o zi înaintea plenului – vom obține rezultate foarte proaste. (…) Când spuneam că cea mai mare problemă a Parlamentului este faptul ca peticim încontinuu legi, spuneam având în vedere și felul în care am facut programul acum. O să ajungem să facem petice mai multe și mai micuțe. (…)Senzația mea este ca programul acesta este mai degrabă un program făcut pentru media decât un program făcut ca să dea rezultate în lumea reală”, a precizat Varujan Pambuccian, scrie stiripesurse.ro.

 
Opinia acestuia a fost susținută și de liderul deputaților UDMR Mate Andras-Levente. „Eu cred că ne-am pripit cu acest program și o sa ne dăm seama că o să ne reîntoarcem încet-încet la programul vechi”

„Săptămâna aceasta mergem pe programul de până acum, iar de săptămâna viitoare vom avea luni grupurile politice parlamentare, întrebări şi interpelări de la ora 18,00 până la ora 20,00 în care miniştrii sau secretarii de stat sunt obligaţi să vină să răspundă la ele. Marţi vom avea comisiile permanente, miercuri plen şi joi dimineaţă declaraţiile politice ale colegilor care vin la microfon şi le prezintă, apoi o să avem plenul până la ora 12,30 când va fi vot final, urmând ca de la ora 14,00 până la ora 16,00 preşedintele de şedinţă să informeze plenul cu privire la colegii care depun declaraţiile politice în scris. Facem o diferenţiere între cei care trimit în scris declaraţiile şi cei care vor să le citească”, a spus Zgonea.

Nemulțumirile deputaților vin în contextul în care anul trecut veniturile din indemnizație s-au ridicat la peste 23.000.000 milioane de lei. Camera Deputaților a cheltuit cu diurna deputaților 5.972.501 lei, cazarea deputaților a costat 15.098.790 lei, cheltuielile cu transportul lor s-au ridicat la 5.366.009 lei, iar telefonia mobilă i-a costat pe deputați 228.611 lei.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed