PSD propune eliminarea taxei pentru cazierul fiscal, care e deja gratuit

Potrivit preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, actul normativ prevede eliminarea unor taxe cu impact bugetar foarte mic, sub 0,1% din Produsul Intern Brut.

S-ar putea renunţa, printre altele, la taxele consulare, cele pentru cazierul fiscal, timbrul de mediu pentru autovehicule, taxa radio-tv, dar şi la tarifele percepute de Casa naţională de pensii.

 

Vorbim de peste 50% din taxele fiscale pe care le plătesc cetățenii români și o valoare de peste 80%. Dincolo de valoare, de număr, este vorba de o cantitate de timp uriașă pentru a plăti aceste taxe, unele care sunt foarte mici. Pentru toate aceste taxe eliminate, bugetul de stat va asigura sumele necesare pentru instituțiile care primeau aceste sume”, a anunțat Liviu Dragnea, preşedinte PSD.

 

E o cârpeală electorală care poate fi demontată în 3 secunde și două mișcări. În această inițiativă se prevede, de exemplu, faptul că va fi gratuit cazierul fiscal, bănuiesc că știți cu toții că din 2015 cazierul fiscal e gratuit în România. Altă gogoriță, cred că cineva l-a păcălit pe domnul Dragnea. Domnia sa, care nu-și scoate singur cazierul fiscal, a mușcat din această gogoașă”, a spus Alina Gorghiu, preşedinte PNL.

 

În vara anului trecut, Guvernul a eliminat atât taxa pentru eliberarea cazierului fiscal, cât și taxa de timbru.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed