Ţara unde trebuie să te duci cu o ROABĂ DE BANI pentru a face piaţa

Reporterul Matthew Vickery a detaliat un exemplu pentru BBC despre cum cetăţenii din această ţară plătesc: fără cash sau card, ci cu telefonul mobil pentru a efectua transferurile de bani.

 

Ţara s-a despărţit de Somalia în 1991, dar încă nu este recunoscută de comunitatea internaţională, dar asta nu a oprit-o să devină o frontierî pentru plăţile fără cash, iar acum se află pe o traiectorie de a deveni prima societate cu adevărat cashless.

 

Indiferent dacă este vorba de un mic magazin la colţul străzii sau un supermarket în capitala Hargeisa, plăţile cu telefonul mobil devin standardul în această ţară. Unul dintre motivele pentru care acest lucru se întâmplă este faptul că şilingul din Somaliland (bancnota naţională) se devalorizează într-un ritm alert. Astăzi 1 dolar american este echivalentul a 9000 de şilingi. În urmă cu câţiva ani era în jur de 4500 de şilingi.

 

 

Bancnota naţională a fost introdusă în 1994, iar de atunci a fost folosită pentru finanţarea războiului din regiune, înainte de a fi tipărită la cererea oficialilor pentru a continua obiectivele de separe a republicii, ceea ce a rezultat într-o devalorizare constantă. Astfel, un drum la piaţă necesită multe bancnote mari de 500 sau 1000 de şilingi.

 

Mai mult, cei care lucrau în localuri de schimburi valutare trebuiau să vină cu roaba cu şilingi pentru a-i schimba clienţilor în dolari sau euro. În acest context, două companii, Zaad (2009) şi e-Dahab au lansat servicii de mobile banking pentru a umple golul lăsat de un sistem de banking inexistent. Astfel banii sunt depozitaţi prin intermediul companiilor şi stocaţi în telefon.

 

„Să cumperi unul dintre astea îţi trebuie 1-2 milioane de şilingi”, spune un tânăr de 18 ani arătând spre un lănţişor de aur. „Nu poţi căra atâţia bani cu tine, ai fi nevoit să vii cu sacul”.

 

 

În acest context, plata cu telefonul este foarte simplă: ai nevoie doar să introduci câteva numere urmate de un cod unic pe care-l cumperi de la magazin. Nu este nevoie de internet şi chiar cele mai simple telefoane pot executa astfel de plăţi şi transferuri de bani. Astfel plăţile cu telefonul au crescut de la 5% (acum doi ani) la peste 40% în prezent.

 

Sistemul acesta ajută şi comercianţii, dar şi pe cei săraci deoarece transferul de bani este mult mai simplu de făcut cu mobilul.

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed