GORGHIU explică de ce lipsesc senatorii liberali de la muncă

PNL nu va participa la niciun fel de şedinţă prin care PSD doreşte să-şi conserve o „majoritate toxică” în Senatul României, cu intenţia de amâna alegerile parlamentare şi a-şi prelungi cu încă cel puţin trei luni mandatul, a declarat miercuri senatorul Alina Gorghiu.

 

Context: Plenul Senatului nu s-a putut reuni, miercuri, din lipsă de cvorum, deși pe ordinea de zi se aflau două proiecte politice cu greutate: inițiativa de revizuire a Constituției „Fără penali în funcții publice” și legea care acordă Parlamentului dreptul să stabilească data alegerilor parlamentare. Ședința trebuia să înceapă la ora 14.00 dar, pe fondul unei prezente insuficiente la acea ora, s-a decis să se mai aștepte ca și alți senatori să vină în sală. USR a acuzat că PSD și PNL fac o manevră pentru ca să nu existe voturile necesare adoptării inițiativei ‘Fără penali’ și în aceste condiții USR nu a intrat în sală. Nici PNL nu a asigurat prezența. Problema invocata de USR a fost sistemul de vot, anume ca in comitetul liderilor grupurilor senatoriale s-a decis sa fie obligatorie prezenta fizica a senatorilor si nu si posibilitatea unui vot prin telefon, lucru care ar fi facut imposibila adoptarea initiativei ‘Fara penali’.

 

„Constatarea făcută de preşedintele Senatului interimar din partea PSD este că nu există cvorum. Colegii mei nu vor participa la niciun fel de şedinţă prin care PSD doreşte să-şi conserve această situaţie şi majoritate toxică în Senatul României. Este a treia săptămână la rând când asistăm la o situaţie cu efecte cât se poate de neplăcute pentru tot ceea ce înseamnă stabilitatea situaţiei politice din România. PSD, Marcel Ciolacu, Robert Cazanciuc sunt artizanii unui teatru ieftin, fără precedent în Senatul României. E a treia săptămână la rând când insistă să facă şedinţă – fie de Birou permanent, fie de plen – pentru că obsesia pe care o au acum este aceea legată de amânarea alegerilor”, a precizat Gorghiu, după ce şedinţa de plen a Senatului a fost închisă din lipsă de cvorum.

Ea a adăugat că mandatul actualului Parlament expiră la data de 20 decembrie, iar PNL nu va încălca Constituţia, întrucât România are nevoie de un Parlament legitim.

„Nu putem accepta, noi cei din PNL, să facem nicio dispensă de la democraţie. Mandatul actualului Parlament expiră în data de 20 decembrie. Le-am spus celor de la PSD, nu o dată, că nu vom încălca Constituţia şi ne dorim un Parlament legitim, care să ofere stabilitate României, care să ofere o stare de securitate pentru toţi cei care trăim în această ţară. Din păcate, încăpăţânarea şi obsesia lor produce încă un episod de râsul curcilor. Astăzi, pentru a treia oară în această săptămână, PSD nu are capacitatea să-şi mobilizeze propriii senatori care doreau, şi spun asta apăsat, prin votul lor astăzi să-şi prelungească cu încă cel puţin trei luni mandatul de parlamentar. Lipsit de etică, lipsit de morală, lipsit de bun simţ şi de logică juridică”, a punctat Gorghiu.

„După cum ştiţi senatorii PNL au refuzat să gireze, prin prezenţa în plenul Senatului, această majoritate toxică a PSD. Motiv pentru care azi am decis să nu participăm, să nu girăm acest plen fizic pe care PSD l-a convocat, având douar două motive de desfăşurare a acestei şedinţe. 1. PSD doreşte să schimbe componenţa BP al Senatului, astfel încât să aibă din nou majoritatea singuri, să poată pune pe ordinea de zi toate atrocităţile de proiecte. 2. Doresc să respingă cererea de reexaminare a preşedintelui României care prevede amânarea alegerilor parlamentare. PNL a susţinut constant că nu dorim amânarea alegerilor parlamentare”, a declarat Alina Gorghiu.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed