Revista presei internaţionale, vineri, 27 iunie

Şeful Gazprom îşi stabileşte viziunea asupra lumii, scrie astăzi Financial Times. Gigantul energetic rus şi-a stabilit un plan pentru poziţionarea pe piaţa globală iar obiectivul nu este deloc unul modest – Să devină cel mai puternic grup energetic de pe planetă . Într-un interviu pentru cotidianul britanic, preşedintele Alexey Miller a declarat că lumea se îndreaptă spre un puternic boom al petrolului şi gazelor care se va termina prin a stabili preţurile la un cu totul alt nivel. În opinia sa nici măcar OPEC nu are nici o influenţă asupra preţurilor.

În ceea ce priveşte planurile Gazprom, Miller spune că principalul obiectiv este acela de a atinge o capitalizare de piaţă de 1.000 de miliarde de dolari. Mai mult el îi sfătuieşte pe ceilalţi jucători din piaţa energiei care vor să investească în Rusia să se orienteze doar către companiile controlate de stat precum Gazprom dacă vor să aibe succes.

Unicredit se orientează către Europa de Est, titrează tot Financial Times. După anunţul că va concedia 9.000 de oameni, Unicredit spune că vrea să–şi extindă operaţiunile în Centrul şi Estul Europeni. Totodată Banca Italiană şi-a revizuit planurile de creştere ca urmare a efectelor crizei creditelor ipotecare cu grad ridicat de risc. Directorul executiv al Unicredit, Alessandro Profumo, a scpus că turbulenţele din pieţele finaciare au scos la iveală importanţa menţinerii unei legături strânse într bancă şi client pentru a eficientiza operaţiunile.

Sony priveşte către pieţele emergente notează la secţiunea economică The Guardian. După mai mulţi ani de scandaluri, reduceri de personal şi pierderi, Sony se va orientă către clienţii din economiile emergente ca parte a celui mai recent plan de dezvoltare. Directorul executiv al grupului japonez, Sir Howard Stringer a anunţat că grupul pe care îl conduce va investi 8,6 miliarde de lire sterline în următorii trei ani pentru a-şi extinde activitatea pe pieţele din Japonia, America de Nord şi Europa. Mai mult, Stringer spune că Sony intenţionează să redevină profitabilă în acest an fiscal ca urmare a bunul mers al afacerilor pe segmentul de TV şi jocuri video.

Cotidianul francez Les Echos vorbeşte despre importantele scăderi ale titlurilor Carrefour la bursă. Numărul doi mondial pe piaţa de distribuţie a pierdut ieri 8,8% pe bursa de la Paris după ce a lansat un avertisment cu privire rezultatele financiare mai ales în ceea ce priveşte profitul operaţional. Opérationnel. Ziua de ieri a fost teribilă pentru Carrefour notează jurnaliştii francezi.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed