A colaborat sau NU Traian Băsescu cu Securitatea? DOCUMENTELE care schimbă totul

Noi detalii despre colaborarea lui Traian Băsescu cu Securitatea ies la suprafață.

Germina Nagâţ, membru în Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), a afirmat că Traian Băsescu nu a fost “servit” de niciun serviciu de informaţii, iar informaţiile care au apărut despre fostul preşedinte legate de colaborararea sa cu Securitatea au fost “rezultatul încrucişării informaţiilor de toate felurile şi adâncirii investigaţiilor”. Ea a precizat că a fost şi o ambiţie personală să vadă dacă a fost curăţat tot dosarul lui Traian Băsescu şi a constatat că nu s-a întâmplat acest lucru.

Germina Nagâţ a fost întrebată, duminică, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV, cum Traian Băsescu a primit în 2004 şi în 2009 adeverinţa că nu a colaborat cu Securitatea, iar în 2019 a devenit turnător la Securitate.

“A pornit de la acele informaţii de pe site-ul Institutului de Marină, lucru pe care nu l-a spus nimeni public până acum. Nu îl vizau pe Traian Băsescu, vizau promoţia domnului Traian Băsescu. Şi de acolo a pornit această investigaţie nouă, în 2019, care a condus la găsirea mai multor documente, între care două au fost decisive, pentru că erau olografe. Dacă nu ar fi fost olografe, acele note Petrov ne-ar fi fost foarte greu spre imposibil să decidem trimiterea în instanţă pentru că există o decizie a Curţii Constituţionale din 2012 care scoate din probaţiune notele întocmite de ofiţeri sau notele dactilo, care nu sunt olografe. Din fericire, acestea erau olografe. Erau în dosarele unor colegi de la Institutul de Marină. Deci Traian Băsescu nu are niciun dosar al lui, să ne înţelegem”, a transmis reprezentantul CNSAS.

Traian Băsescu nu a fost servit de niciun serviciu secret

Ea a precizat că Traian Băsescu nu a fost “servit” de niciun serviciu secret.

“Nu a fost servit domnul Băsescu, cum am văzut iarăşi, a curs cerneală, de niciun serviciu, niciodată. Nici în 2006, nici în 2009, nici în 2013, nici în 2019. Dânsul este necunoscut în evidenţele foştilor deţinători de arhivă. Nu ştiu ce ar trebui să fie în evidenţele alea. Când o să le avem, o să mă uit.

Primul nume la care mă voi uita va fi Traian Băsescu. Deocamdată, este necunoscut. Şi tot ce s-a găsit, acest puţin sau mult, mult, după părerea mea, este rezultatul încrucişării informaţiilor de toate felurile şi adâncirii investigaţiilor, adică a unei munci de detectiv de arhivă, care nu e deloc o muncă de funcţionar”, a declarat Germina Nagâţ.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed