Adrian Câciu, ministrul Investiţiilor: Decizia de astăzi de a prioritiza investiţiile în baza aplicării „criteriul verde” va conduce la o internalizare a finanţărilor în vederea producerii de valoare adăugată la nivel naţional

Ministrul Investiţiilor şi Fondurilor Europene arată într-o postare că ”fondurile europene din exerciţiul financiar 2021-2027, alături de cele cuprinse în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă reprezintă principalele instrumente de finanţare a dezvoltării economiei româneşti în perioada următoare”.

”Peste 10 miliarde euro sunt alocate investiţiilor directe în economie, iar din acestea 7 miliarde euro sunt deja aferente apelurilor lansate în a doua jumatate a anului 2023 şi în prima parte a acestui an. Decizia de astăzi de a prioritiza investiţiile în baza aplicării „criteriul verde” va conduce la o internalizare a finanţărilor în vederea producerii de valoare adăugată la nivel naţional concomitent cu realizarea unei tranziţii către o economie prietenoasă cu mediul”, spune ministrul Adrian Câciu.

El precizează că, pe întelesul tuturor, „banii rămân în România”, iar în fapt, efectul finanţărilor va fi unul benefic şi sustenabil pentru economia românească”.

”Într-o analiză de primă rundă raportată doar la alocările de fonduri europene pe care le avem la dispoziţie până în 2029, efectul asupra cresterii economice este de 1,2 pp/an iar paradigma de dezvoltare va fi axată pe formare brută de capital fix atât în zona privată cât şi în cea publică. Amintesc şi faptul că, la finalul trimestrului I, vom avea deja puse la dispozitia solicitanţilor de finanţare un procent de 66% din alocarea de care România dispune pentru exerciţiul 2021-2027(în prezent ne aflăm la 45% din alocare)”, mai spune Câciu.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri