Antonescu: Nu am vrut să creăm o criză fatală în USL, noi am fi avut obligaţia să respectăm standardele

„Menţinându-ne fiecare poziţia pe care o cunoaşteţi deja, care nu s-a schimbat, în legătură cu tema numirilor pentru procurori şi, implicit, cu ministerul Justiţiei, am decis următoarele: tema justiţiei din acest moment este una care rămâne în responsabilitatea exclusivă a domnului Ponta şi a partidului pe care îl conduce, probabil mai departe şi a domnului Băsescu, în funcţie de înţelegerile care s-au făcut sau nu s-au făcut. PNL este în situaţia de a se asocia la această combinaţie, şi nu o face, de a crea o criză majoră, fatală în USL, şi nu o face, şi în aceste condiţii în mod firesc asumând totala răspundere pentru ceea ce urmează să se întâmple în justiţie, premierul şi PSD au asumat acest minister”, a declarat Antonescu, la finalul şedinţei USL.

Liderul PNL a precizat că a refuzat schimbul de ministere întrucât miza guvernării pentru liberali nu este numărul de ministere pe care îl deţin sau „segmentul din bugetul public” pe care îl gestionează, ci „coerenţa, consecvenţa şi loialitatea faţă de programul de guvernare şi faţă de angajamentele luate cu alegătorii”.

„Cred că era obligaţia noastră să găsim prin intermediul ministrului Justiţiei, cu respectarea tuturor criteriilor, exigenţelor şi standardelor interne şi internaţionale doi oameni în legătură cu care să nu existe discuţii, suspiciuni de partizanat politic sau trecut de partizanat politic evident aşa cum e cazul domnului Morar sau doamnei Kovesi. Premierul a optat pentru altă soluţie şi din acest moment responsabilitatea e a domniei sale”, a mai susţinut Antonescu.

 Liderul PNL a fost întrebat de ce liberalii nu au dorit să obţină o compensaţie în urma preluării de către PSD a ministerului Justiţiei.

„Nu totul se negociază şi nu totul se compensează, nu suntem la putere ca să ne batem cu hălci din buget. Suntem la putere ca să schimbăm o ţară, suntem la putere ca să facem dreptate, suntem la putere ca să nu ne mai fie ruşine de noi. Ori posibilitatea de a nu-ţi fi ruşine de tine e mult mai preţiosă decât orice minister, decât toate ministerele la un loc”, a susţinut Antonescu.

El a mai afirmat că în urma şedinţei USL s-a rezolvat o chestiune „funcţională” legată de ministerul Justiţiei, după ce premierul a susţinut în discuţiile purtate la Senat că „doreşte foarte tare să meargă înainte în felul acesta”.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed