Art Safari 2020 expune opere în valoare de 12 milioane euro! Premieră la expoziție, Marian Ionescu și fiul său de 4 ani, sub aceeași cupolă, ca artiști

Premieră în istora expoziției, Marian Ionescu, liderul trupei Direcția 5, expozează în cadrul manifestării știută drept Pavilionul de Artă București, la fel și Andrei, fiul său și al Octaviei Geamănu.  La 4 ani, micuțul a fost ales ambasador al expoziției.

Andrei, fiul lui Marian s-a obișnuit în atelierul de artă plastică a tatălui său cu amestecatul culorilor pe pânză. A venit și vremea ca cei doi, tată și fiu, să se regăsească sub aceeași cupolă, a Pavilionului de Artă București Art Safari 2020. Primul în calitate de artist plastic, aflat la a treia participare la cea mai mare expoziție anual de artă din România, iar jr-ul a fost ales ambasador al manifestării, totodată se va afla printre copiii înscriși la atelierele de creație. Familiarizat cu ustenislele și tuburile de culori pe care le amestescă în nevionvăția vârstei încă de la doi anișori, Andrei își petrece mult timp în atelierul tatălui său.

Vizitatorii vor avea șansa să admire cele mai mari expoziții dedicate clasicilor Sabin Bălașa și Gheorghe Petrașcu, dar și  o amplă expunere a unora dintre cei mai importanţi artişti contemporani, ”Şcoala de la Bucureşti. Tradiţie, amor, trădare” şi expoziţia “The Art of Behaving Badly”, semnată de Guerrilla Girls.

Fiul muzicanului Marian Ionescu, ambasador Art Safari 2020

Timp de nouă zile, Marian Ionescu și tablourile sale melodioase, dar și trupeții săi de la Direcția 5 (Cristi Enache, Alina Crișan, Nicu Damalan, Carmin Ionescu și Marius Keseri) vor fi de întâlnit la pavilionul dedicat artei plastice contemporane.

Marian Ionescu alături de artistul plastic de origine germană Marcel Thiele

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed