Avortul, contracepţia şi căsătoria între persoanele gay, printre subiectele fierbinţi ale campaniei electorale din SUA

Preşedintele american în exerciţiu, care se confruntă cu un candidat ce a oferit numeroase garanţii bazei conservatoare în cadrul alegerilor primare ale Partidului Republican, la începutul anului, a adoptat o atitudine de consens, uneori vagă, în condiţiile în care poziţiile prea tranşante ar putea să îi îndepărteze pe susţinătorii săi cu opţiuni politice de centru, de care are nevoie.

 

„Rău pentru femei”, subliniază echipa democrată de mai multe luni, un mesaj potrivit căruia o victorie a lui Mitt Romney în alegerile prezidenţiale ar constitui o „revenire în trecut” în privinţa accesului la măsuri contraceptive sau a dreptului la avort.

 

Curtea Supremă a reglementat dreptul la avort în 1973, în decizia „Roe versus Wade” care, de atunci, nu a fost atacată frontal de niciun preşedinte republican. Romney a declarat că doreşte ca magistraţii să revină asupra acestei decizii şi a promis că va nominaliza judecători în acest sens.

 

În pofida faptului că l-a ales ca partener de cursă pe Paul Ryan, care se opune avortului indiferent de caz, Romney va fi de acord cu excepţii în caz de viol, incest sau dacă sănătatea mamei este în pericol.

 

Obama avertizează în legătură cu planurile lui Romney de a „lăsa un grup de persoane de la Washington” să decidă în locul femeilor asupra problemelor care le afectează sănătatea.

 

Acest argument pare să se bucure de succes. Aproximativ 56% dintre alegătoare l-ar vota pe preşedintele în exerciţiu, în timp ce pe Romney l-ar alege 38%, potrivit unui sondaj Quinnipiac. Corpul electroral american cuprinde 53% femei, iar susţinerea lor puternică faţă de Obama a contribuit la victoria sa în 2008.

 

– Primul preşedinte care susţine căsătoria între persoane de acelaşi sex


Aceste delimitări sunt „clasice”, într-un peisaj politic american în care hotărârea „Roe versus Wade” rămâne controversată. Însă Obama a avansat în prim-plan un alt subiect fierbinte, el devenind în mai primul preşedinte american care şi-a exprimat susţinerea faţă de dreptul persoanelor de orientare homosexuală de a se căsători.

 

Însă el a făcut aceste declaraţii „în nume personal”, evitând să se expună prea mult, precizează Kareem Crayton de la Universitatea North Carolina, la Chapel Hill. „Eu cred că a fost un risc calculat”, chiar dacă acest lucru „va face (alegerea sa) un pic mai dificilă în anumite state”, explică politologul.

 

Dar Obama se află pe aceeaşi lungime de undă cu opinia americană, institutele de sondaje notând în 2010 o poziţie favorabilă uniunilor între persoane de acelaşi sex. Romney, fără nicio surpriză în acest sens, apreciază că o căsătorie este exclusiv „o uniune între un bărbat şi o femeie”.

 

Obama a rămas totuşi prudent în legătură cu alte subiecte „dragi” aripii stângi a Partidului Democrat, ca de exemplu controlul circulaţiei armelor, abolirea pedepsei cu moartea sau scoaterea canabisului de sub incidenţa legii.

 

Chiar şi în urma unui nou atac armat, într-un cinematograf din Colorado (vest), el s-a limitat la generalităţi în privinţa necesităţii luptei împotriva violenţei, afirmând că susţine dreptul americanilor de a purta arme, aflându-se şi în acest caz pe aceeaşi lungime de undă cu opinia majoritară. În schimb, Romney beneficiază de susţinerea NRA, un puternic grup de lobby favorabil armelor de foc.

 

În pofida faptului că Obama a fost un susţinător al abolirii pedepsei cu moartea, el şi-a schimbat poziţia faţă de acest subliect, afirmând că susţine aplicarea pedepsei cu moartea în circumstanţe „foarte limitate”. Chiar dacă numărul susţinătorilor scade de 20 ani, în 2011 pedeapsa capitală era susţinută în continuare de 61% dintre americani, potrivit unei anchete Gallup.

 

Aceste probleme de societate, omniprezente în cursul campaniei în vederea alegerilor primare republicane, au fost împinse în planul secund în ultimele săptămâni, cei doi candidaţi înfruntându-se în special în legătură cu subiecte economice, aşa cum a arătat prima dezbatere televizată de miercuri.

 

„Alegătorii pe care candidaţii încearcă să îi convingă în prezent sunt fie cei (care au poziţii politice) de centru, fie indecişii, iar sondajele arată că economia este subiectul” în legătură cu care aceştia vor lua o decizie, subliniază pentru AFP Christina Greer, o specialistă în alegeri de la Universitatea Fordham, la New York.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed