La 17 ani de la înfiinţare, agenţia de turism online Vola.ro se extinde şi în Republica Moldova, după Polonia şi Bulgaria

”Luna aceasta, agenţia de turism online Vola.ro aniversează 17 ani în care a oferit servicii complete pentru peste 2 milioane de călători, persoane fizice şi companii, de la asistenţă în cumpărarea biletelor de avion dar şi la suport în cazul unor evenimente neprevăzute cum ar fi anularea zborului sau reprogramarea călătoriei”, anunţă compania.

 Produsele de tip fintech lansate în ultimii ani, cum sunt Vola Flex, Trip Protect, Fast Refund, au fost dezvoltate ca urmare a nevoilor identificate în rândul clienţilor, precizează agenţia de turism online.

„Creştem de la un an la anul, iar încrederea şi suportul constant al clienţilor noştri ne ajută enorm în procesul de dezvoltare a brandului Vola.ro, pentru care avem acum şi o strategie de extindere pe piaţa internaţională, strategie care a început odată cu lansarea Vola în Bulgaria de anul trecut şi extinderea în Republica Moldova din acest an. În acelaşi timp, continuăm să fim atenţi la dinamica industriei şi să acoperim cât mai multe dintre nevoile clienţilor noştri, să le fim alături prin intermediul serviciilor menite să îi protejeze, astfel încât să aibă soluţii în cazul unor anulări sau întârzieri de zboruri, în cazul schimbărilor de plan, în cazul scumpirii biletelor. Cel mai recent produs lansat de Vola.ro, Blocare preţ, le asigură blocarea tarifului de zbor timp de trei zile, o funcţie extrem de importantă, mai ales în contextul în care biletele se scumpesc în prezent chiar şi de la o oră la alta datorită cererii ridicate‟, spune Daniel Truică, CEO Vola.ro.

După consolidarea prezenţei în România şi Polonia, unde funcţionează sunt numele FRU.pl, grupul Vola a început anul trecut planurile de extindere internaţională şi în Bulgaria, o piaţă mai mică, dar cu interese asemănătoare cu cele ale românilor. Anul acesta, Vola a ajuns şi în Republica Moldova, iar marea provocare va fi înţelegerea şi fidelizarea unui public nou.

Pe lângă strategia de expansiune internaţională, Vola.ro lucrează constant la funcţionalităţi noi pe platformă, pentru a acoperi toate cererile şi nevoile în continuă schimbare ale clienţilor. O astfel de noutate e Blocare preţ, serviciu lansat în luna mai. Acesta garantează blocarea tarifului de zbor timp de trei zile, astfel încât clienţii să-şi poată continua planurile de călătorie fără teama scumpirilor.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed