Banca Mondială: Creşterea potenţială a economiei României va fi de doar 2% în următorii ani

"Creşterea economică potenţială a României a scăzut mult în ultima perioadă, de la circa 4%, cât estimam înainte de criză, la aproximativ 2%. Este nivelul pe care îl apreciem pentru următorii ani pentru rata optimă de creştere a PIB, la care nu se amplifică inflaţia şi nu apar dezechilibre", a declarat joi economistul-senior al Băncii Mondiale pentru Europa şi Asia Centrală, Kaspar Richter.

Pe de altă parte, el a precizat că această rată optimă de creştere poate urca din nou, pe măsură ce investiţiile în România cresc şi productivitatea muncii de îmbunătăţeşte. Kaspar Richter a mai precizat că există diferite estimări pentru acest indicator.

Pentru 2009, proiecţia pentru economia României este de contracţie cu 7,5-8%, potrivit FMI.

În 2010, economia României va continua să se plaseze sub potenţial, cu o creştere foarte slabă, estimată la 0,5%.

Pe de altă parte, în anii anteriori, economia României a înregistrat rata de creştere ridicate, peste potenţial, alimentate de consum. Astfel, în 2008, creşterea PIB s-a plasat la 7,1%, în condiţiile în care oficialii BNR estimau că nivelul creşterii potenţiale este de circa 5-6%.

Sursa: NewsIn

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed