Băsescu cere modificarea legislaţiei privind siturile arheologice de pe traseele autostrăzilor

„Am rezolvat problema exproprierilor, dar n-am rezolvat problema siturilor arheologice. În Italia, dacă stăteau cu autostrăzile după siturile arheologice, nu ar fi construit nici un kilometru de autostradă. Dar la noi lucrurile se întâmplă cam aşa: se găseşte ceva pe traseul autostrăzii, se stopează autostrada. Dar, se poate căuta acolo unde s-a găsit şi în stânga şi în dreapta autostrăzii şi arheologii pot să studieze cât vor şi pe distanţe mult mai mari. Dar, am ajuns la un exces, la o exagerare, astfel că, de câte ori dai de două cioburi, se opresc lucrările de infrastructură. Ori nu tot ce e sub pământul ăsta de acum 2000 de ani merită să blocheze autostrăzile în România“, a afirmat Băsescu.

Şeful statului a mai spus că arheologii ar trebui să dea foarte repede descărcarea arheologică pentru traseele de infrastructură importante. „Dincolo, pe Bucureşti-Ploieşti au stat pentru că au văzut o mierlă cu penele nu ştiu cum. Şi şase luni nu s-a putut înainta pentru că au căutat mierla şi nu mai era mierla. Aici, dai de un ciob, te opreşti. Sigur că nu zice nimeni că nu trebuie respect pentru istorie, dar trebuie să caute domnii arheologi în stânga şi în dreapta traseului autostrăzii şi să dea foarte rapid descărcarea arheologică pentru traseele de infrastructură mari. Soluţia ar fi modificare legii”, este de părere preşedintele.

Traian Băsescu a spus că sunt cel puţin cinci proiecte de infrastructură blocate în prezent din cauza siturilor arheologice. „Sunt cel puţin cinci proiecte de infrastructură în momentul de faţă care sunt blocate de mai mult sau mai puţin timp pentru că nu ştiu ce se caută pe acolo, dar să se caute în stânga şi în dreapta“, a afirmat Traian Băsescu.

Preşedintele a mai spus că este „inadmisibil“ ca lucrările să fie oprite din cauza acestor situri. „Până la urmă, lucrurile astea cu opritul nu sunt atât de simple. Oprirea lucrărilor costă. Numai pe tronsonul ăsta (Arad-Timişoara – n.r.) sunt peste 200 de utilaje. Utilajele care stau sunt plătite din costul lucrării. Stau trei luni, şase luni, până se termină descărcarea arheologică. Aşa ceva e inadmisibil. Cercetarea istoriei este o treabă foarte importantă, dar nu ştiu cum se face că ne căutăm istoria şi vestigiile arheologice exact acolo unde avem de făcut investiţii. Hai să ne cercetăm sistematic istoria şi nu numai pe traseele autostrăzii“, a mai declarat şeful statului.

Constructorii autostrăzii Arad-Timişoara au susţinut că lucrările de execuţie nu sunt blocate din cauza siturilor arheologice. Oficialii firmelor de construcţie au menţionat că sunt doar câteva puncte pe traseu unde arheologii au deschis situri de cercetare.

Traian Băsescu a vizitat, sâmbătă, şantierul din localitatea arădeană Şagu, unde au început, în urmă cu o lună, lucrările la autostrada Arad-Timişoara. Termenul de executare a tronsonului de autostrada Arad – Timişoara, investiţie a cărei valoare a fost calculată la peste 270 de milioane de euro, este de 24 de luni de la începerea lucrărilor. Din valoarea totală a contractului, 200 de milioane de euro reprezintă un credit de la Banca Europeană de Investiţii, iar 70 de milioane de euro sunt acordaţi de la bugetul de stat.

Proiectul autostrăzii Arad-Timişoara include construcţia a 32,25 kilometri de autostradă, 24 poduri şi pasaje, un nod rutier şi două spaţii de servicii. Lucrările vor fi făcute de consorţiul Astaldi – JV FCC Construzione.

Traian Băsescu a spus că, în opinia sa, autostrada Arad-Timişoara va fi finalizată în anul 2013, faţă de 2011, care este termenul prevăzut în contractul de execuţie.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed