Băsescu: După ce nu voi mai fi preşedinte, voi face o şcoală pentru politicieni

„M-am hotărât deja ce fac după ce nu voi mai fi preşedinte: fac o şcoală pentru politicieni. Fac o fundaţie, o ceva, în care să-i învăţ pe politicieni puţină politică. Eu am fost unul dintre politicienii care au promovat foarte mulţi tineri”, a spus el la B1 TV.

 

Preşedintele a amintit că la alegerile din 2004 a dorit să „scoată în faţă” foarte mulţi tineri, însă între timp a ajuns la concluzia că numai tinereţea nu ar trebui să mai reprezinte principalul argument pentru o carieră de politician.

 

„Am ajuns la o altă concluzie, odată cu trecerea timpului: că doar tinereţea nu este un argument. Este insuficientă ca argument, pentru că mulţi dintre cei tineri nu au reuşit nici în meseria lor şi nici politică nu au învăţat de pe undeva. Le-aş recomanda la toţi: întâi reuşiţi în meserie. De unde mi-a venit ideea? S-au umplut televiziunile de profesori care vin şi o fac pe moderatorii. Nu vreau să jignesc pe nimeni, dar în probleme europene, în probleme de gestionare a ţării, mulţi dintre ei nu ar lua nici nota doi. Am văzut gângavi, se nu numesc profesori, care timp de o oră nu au terminat o frază, să o ducă până la capăt, să înţelegi ce vrea să spună”, a mai spus şeful statului.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed