BREAKING NEWS! DRAGNEA, mai aproape de REVOCARE. Amendamentul lui Victor Ponta

Modificarea ar face posibilă revocarea lui Dragnea fără să fie nevoie de cererea grupului parlamentar care l-a propus.

”Am văzut intenția, altfel foarte bună, a celor de la PNL privind schimbarea președintelui Camerei Deputaților. Nu poți să schimbi președintele Camerei Deputaților în primul pas, poți să schimbi Regulamentul Camerei și noi vom depune un amendament la regulament astfel încât să schimbăm acel articol care spune că numai grupul parlamentar poate să propună, în așa fel încât printr-o majoritate a Camerei să poată fi schimbat președintele. Dacă amendamentul este votat, apoi putem trece și la votul pe persoane. (…) Sperăm că cei de la PNL, USR, UDMR și o parte din PSD să susțină„, a declarat Ponta într-o conferință de presă.

El a mai susținut că, din calculele sale, se conturează o majoritate anti-Dragnea în Camera Deputaților și nu una anti-PSD. El a adăugat că viitorul președinte ar trebuie să fie o persoană agreeată de majoritate.

Vicepreședintele liberal Gigel Știrbu preciza luni că va propune, în ședința Biroului executiv al PNL, o analiză privind oportunitatea unui proiect de hotărâre pentru revocarea lui Liviu Dragnea din funcția de președinte al Camerei Deputaților.

 

Articolul integral pe HOTNEWS

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed