BREAKING NEWS: Simona Halep a PIERDUT FINALA Australian Open!

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul unu mondial, a fost învinsă cu 7-6 (2), 3-6, 6-4, de daneza Caroline Wozniacki, numărul 2 WTA, sâmbătă, la Melbourne, în finala turneului Australian Open.

Halep (26 de ani) a ratat pentru a treia oară cucerirea unui titlu de Mare Şlem, după ce a pierdut două finale la Roland Garros, în 2014 şi 2017. Wozniacki (27 ani), care de luni va fi din nou numărul unu mondial, după o pauză mai lungă de şase ani, cucereşte primul său Grand Slam, la a treia finală jucată (a pierdut la US Open în 2009 şi 2014).

Simona Halep a fost aproape de a izbuti performanţa carierei, după ce a condus cu 4-3 în decisiv, însă a pierdut setul, deşi a servit de două ori.

Halep a fost mai ofensivă decât daneza, care a demonstrat de ce este considerată jucătoarea cu cea mai bună defensivă din circuitul profesionist, salvând mingi incredibile, însă românca a plătit şi preţul pentru un turneu epuizant, dus până în finală în ciuda unei accidentări la gleznă în primul tur, după probleme la glezna dreaptă în urma semifinalei cu Kerber şi după o finală desfăşurată pe o căldură insuportabilă (32 grade Celsius), care a făcut-o să ceară intervenţia medicului în setul al doilea.

Până în finală, Simona a înregistrat următoarele rezultate: 7-6 (5), 6-1 cu Destanee Aiava (Australia), 6-2, 6-2 cu Eugenie Bouchard (Canada), 4-6, 6-4, 15-13 cu Lauren Davis (SUA), 6-3, 6-2 cu Naomi Osaka (Japonia), 6-3, 6-2 cu Karolina Pliskova (Cehia/N. 6), 6-3, 4-6, 9-7 cu Angelique Kerber (Germania/N. 21).

 

Pentru Halep (26 ani) este a treia finală de Mare Şlem a carierei, după cele două pierdute la Roland Garros, în 2014 şi 2017.

Halep nu trecuse până anul acesta de sferturi la Melbourne, iar la ediţiile din 2016 şi 2017 a pierdut în primul tur.

Românca mai are în palmares semifinale la Wimbledon (2014) şi US Open (2015).

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed