BREAKING NEWS: Ultima lege a justiţiei, promulgată de Iohannis. Avertismentul președintelui

Șeful statului a avertizat, în repetate rânduri, că o serie de modificări aduse Legii nr. 303/2004, precum noile condiții de pensionare ale magistraților, modalitățile de numire sau revocare a procurorilor cu funcții de conducere și extinderea prerogativelor ministrului justiției, relativizarea unor standarde profesionale, introducerea unor criterii subiective – exclusive ori determinante în evaluarea magistraților -, slăbirea independenței procurorilor în realizarea rolului lor constituțional, modificarea condițiilor de răspundere a magistraților, au un impact negativ direct asupra actului de justiție și asupra calității acestuia, potrivit presidency.ro.

 

La solicitarea lui Iohannis și a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Comisia de la Veneția a formulat o opinie preliminară asupra legilor justiției, care se va regăsi și în documentul final din luna octombrie, și în care se precizează că numeroase prevederi sunt neconforme cu standardele de democrație și statul de drept.

 

În scopul adoptării unui act normativ coerent și a unei legiferări responsabile, președintele, Înalta Curte de Casație și Justiție și partidele de opoziție au formulat, în decursul ultimului an, nouă sesizări de neconstituționalitate cu privire la dispozițiile acestei legi de o importanță crucială pentru bunul mers al justiției.

 

Articolul integral pe ȘTIRILE PROTV

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed