La alegerile de duminică au votat doar puțin peste 160.000 de români, un număr infim în comparație cu cei 3 milioane de compatrioți care trăiesc în afara granițelor țării. După cum s-a văzut și din cozile uriașe surprinse în Germania, Italia, Spania sau Anglia, votul românilor din străinătate este îngreunat dar și descurajat de numărului mic de secții de votare dar și pentru că autoritățile nu au apelat la soluții alternative precum votul prin corespondeță și electronic – adoptate de state europene.
Semnătură electronică sau parolă
Adrian Moraru, director adjunct la Institutul de Politici Publice ne-a precizat că există trei modalități prin care români din disapora pot vota. Poate părea paradoxal, dar cea mai ineficientă metodă o reprezintă sporirea numărului de secții de votare: ar trebui implicat un mare număr de personal administrativ, iar amenjarea secțiilor costă bani. Mai ales dacă s-ar respecta proporțiile existente în țară unde vorbim – în zonele rurale – de o secție de vot la 2.000 de alegători.
În cazul votului electonic acesta este posibil prin crearea unui soft. “Alegătorul nu trebuie decât să acceseze pagina de Internet aferentă acestui soft și cu ajutorul unei semnături electronice își exprimă votul. Sau autoritățile pot distribui alegătorilor, prin poștă, un user și o parolă (așa cum primești în cazul unui card). Cu ajutorul acestora, alegătorul se loghează la respectivul program de Internet și votează”, explică Moraru. Acest tip de vot se practică în statele care au aparținut fostului spațiu iugoslav – Sebia și Bosnia – și a fost implementat de către OSCE încă din timpul conflictelor interetnice.
Votul, un chilipir
Votul prin corespondeță este mai ieftin. Adrian Moraru susține că nu ar costa autoritățile române mai mult de un milion de euro (infim raportat la o populație de 3 milioane de români care trăiesc în diaspora). Procedura este foarte clară: cu o lună înainte de vot, alegătorul înștiințează personal ori trimite un document la primărie sau la consulat (în cazul în care este plecat cu forme legale din țară) în care arată că în ziua votului nu se află pe raza localității respective, oi se află în străinătate. Autoritatea în cauză ia act de această cerere și cu o săptămână înainte de vot, indiferent unde se află – la Londra, Paris, în SUA – trimite un plic cu un buletin de vot și alături de un plic retur. Respectiva persoană votează, împachetează votul și îl trimite autorităților, fie că e vorba de ambasadă, primărie sau o entitate special creată pentru colectarea acestor voturi. Trebuie spus că în Elveția, partidele și candidații au dreptul să trimită și mici broșuri de prezentare o dată cu plicul care conține buletinul de vot.
În Ungaria nu există vot prin corespondență în schimb este în vigoare o măsură care reduce traseismul politic. În cazul în care nu te afli în oraș în ziua votului trebuie să anunți în ce localitate vei vota și la ce secție de vot. Astfel, se va ști cu acuratețe numărul maximal al persoanelor care vor vota în fiecare secție și fiecare persoană va putea vota într-o singură secție anume. Potrivit Deutsche Welle, “votul de la distanţă, în diferite forme, este foarte răspîndit în Uniunea Europeană. Sînt astăzi în UE 17 ţări (Austria, Belgia, Danemarca, Estonia, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Marea Britanie, Olanda, Portugalia, Slovenia, Spania, Suedia) care îngăduie cetăţenilor lor stabiliţi în străinătate să participe la alegerile naţionale. Recent, după o dezbatere prelungită, Franţa a permis votul prin corespondenţă (inclusiv prin mijloace electronice) şi în cazul alegerilor prezidenţiale şi referendumului, pînă atunci procedeul fiind limitat la alegerile parlamentare”. De asemenea, în SUA se poate vota electronic sau prin corespondență.
