Ce pretenţii au absolvenţii care fac cozi la târgurile de joburi

Principalul motiv de refuz al unui job din partea tinerilor absolvenţi este salariul prea mic, urmat de programul de lucru „neconvenabil” şi de distanţa locului de muncă faţă de casă, potrivit unui studiu comandat anul acesta de ANOFM şi realizat de Data Media..

Aşteptările tinerilor sub 25 de ani cu privire la locul de muncă nu corespund întotdeauna cu aşteptările pe care le au companiile de la ei. Absolvenţii sub 25 de ani îşi doresc să găsească un serviciu cu şefi corecţi (60%), bine plătit (58%) şi cu posibilităţi de promovare (44%). Aproape o treime dintre ei (31%) ar prefera şi să ajungă uşor la locul de muncă.

De partea cealaltă, angajatorii sunt dispuşi să recruteze doar tineri bine pregătiţi, competenţi (50%) şi care să dovedească dinamism şi iniţiativă (35%). Alte calităţi care alcătuiesc profilul ideal al candidatului de până în 25 de ani sunt seriozitatea (23%), dorinţa de a învăţa (18%), disciplina şi loialitatea (16%), precum şi capacitatea de efort (8%).

Salariile pe care aşteaptă tinerii absolvenţi de la primul job se învârt în jurul a 800 de euro lunar, în timp ce angajatorii nu sunt dispuşi să plătească mai mult de 300 de euro, potrivit unui alt studiu.

Unii tineri îşi permit să refuze ofertele de angajare pe motiv că „salariul este prea mic”, „programul de lucru e neconvenabil” sau „distanţa dintre casă şi serviciu este prea mare”. Din totalul tinerilor intervievaţi, 21,4% spun că au refuzat cel puţin o ofertă până acum – în medie, două oferte. Cei mai pretenţioşi sunt absolvenţii de învăţământ superior, foştii angajaţi în sectorul servicii şi tinerii din regiunile Bucureşti-Ilfov, Nord-Est şi Sud Muntenia. Citeşte articolul

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed