Ce se întâmplă în Guvern? Tudose joacă tare în scandalul cu Dragnea; se vede cu grei din teritoriu

Președintele PSD Vrancea și șeful Consiliului Județean, Marian Oprișan, a ajuns după ora 11.00 la sediul Guvernului unde are discuții cu premierul și, potrivit unor surse politice, Oprișan nu ar fi singurul lider local social-democrat care ar urma să vină la Palatul Victoria până la ora la care începe ședința CExN.

 

 

Aceștia vin la discuții cu premierul pentru a-i arăta că îl susțin în cadrul reuniunii social-democraților de la ora 14.00 și în același timp să pună la punct planul pe care îl vor susține în privința  modificărilor la nivel guvernamental, pe care le dorește șeful Executivului. Este vorba despre o structură a Cabinetului cu maximum 16-17 ministere.

 

Acest lucru trebuie discutat și în coaliția de guvernare, cei de la ALDE expimându-și deja nemulțumirile în acest sens. Ei sunt supărați pe partenerii lor de la guvernare pentru că modificările nu au fost discutate într-o ședință a coaliției. Reprezentanții ALDE susțin că au aflat din presă despre intenția modificării structurii Guvernului și nu de la colegii din coaliție așa cum, spun ei, ar fi fost normal.

 

 

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed