Celulă Al-Qaida care planifica atentate, destructurată în Emiratele Arabe

Acesta este primul caz în care autorităţile din Emirate, unde nu s-a înregistrat niciun atentat terorist, au anunţat destructurarea unei celule formată din saudiţi şi cetăţeni ai Emiratelor, care planificau acte teroriste în cele două ţări.

 

„Serviciile de securitate au arestat membri ai unei celule teroriste afiliate Al-Qaida, care planificau acte care atentau la securitatea ţării şi locuitorilor ei, atât din Emirate cât şi din străinătate”, a anunţat agenţia oficială WAM.

 

Populaţia din Emirate este formată din peste 85% străini, îndeosebi asiatici, dar şi arabi şi occidentali.

 

Şapte suspecţi, aparţinând unor „naţionalităţi arabe”, fac parte dintr-o reţea care recrutează, între altele, persoane (din Emirate), făcând propagandă pentru reţeaua Al-Qaida şi pe care o alimentează cu fonduri şi căreia îi oferă suport logistic”, potrivit agenţiei.
Ei au încercat, între altele, să-şi extindă activităţile în ţările din regiune”, a adăugat WAM, neprecizând despre care este vorba.

 

Potrivit unui comunicat al agenţiei, „parchetul de siguranţa statului va efectua interogatoriul suspecţilor, înainte de a-i aduce în faţa justiţiei”.

 

Emiratele sunt una dintre ţările cele mai stabile din regiune, fiind scutite de valul de contestare populară care a zguduit lumea arabă.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed