CHIȘNĂU: Se anunță o zi EXTREM de tensionată

Mai multe persoane, majoritatea fiind membri sau simpatizanți ai Partidului Democrat, au înnoptat în Chișinău în fața Ministerului de Interne, Procuraturii, Ministerului Finanțelor, Guvernului, Parlamentului și Curții Constituționale, potrivit presei din Republica Moldova.

 

Aceștia și-au instalat corturi, iar unii au primit și pături de la organizatori.

 

„Am venit să apărăm instituțiile statului, noi încercăm să apărăm atât statul, cât și republica, neamul, familiile noastre. Pentru asta stăm aici. Eu nu reprezint nici un partid. Pe mine mă interesează țara și familia mea și eu nu vreau ca Dodon și Rusia să hotărască istoria neamului meu”, a declarat un tânăr pentru Ziarul de Gardă.

 

„Noi am venit să protestăm împotriva blocului ACUM, împotriva PSRM-ului, trădătorii țării. Cine vrea să vândă țara asta? Dodon!”, a declarat presei un alt tânăr.

 

În Piața Marii Adunări Naționale a fost instalată o scenă și un banner cu sigla Partidului Democrat din Moldova.

 

Sâmbătă, vicepreședintele PD, Andrian Candu a declarat că Partidul Democrat „își rezervă dreptul de a organiza proteste”, pentru că Igor Dodon refuză să dizolve Parlamentul, ceea ce, potrivit PD, este ilegal, potrivit Unimedia.

 

Unele ziare moldovene au scris aseară că au primit mesaje din țară că șefii de instituții puși de Partidul Democrat fac presiuni pentru ca angajații să meargă duminică la proteste.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed