Chiţoiu: Cei 56 de liberali tranferaţi la PNL Sector 1 sunt membri de vază ai partidului

„Delegaţia permanentă a fost convocată iniţial la sediul PNL Sector 1 de acum zece zile.  Aseară am avut şedinţa Biroului Politic Teritorial, în care am stabilit lista delegaţilor pentru Congres şi am anunţat că în cazul în care membri Delegaţiei permanente confirmă prezenţa în totalitate şi nu au loc în sala de şedinţe a Filialei PNL Sector 1, ne vom muta la sala de grup din Camera Deputaţilor”, a declarat Chiţoiu.

De asemenea, el a explicat inclusiv faptul că şedinţa Delegaţiei permanente a filialei s-a desfăşurat la Parlament.

„Au fost anunţaţi de la ora 16:00, oră când a fost confirmată prezenţa membrilor la Delegaţia permanentă, şi atunci am constat că nu au loc în sala de şedinţe a Sectorului 1, şi au fost anunţaţi toţi membri Delegaţiei permanente. Este vorba de transferul a 56 de persoane din cadrul filialelor de sector din Bucureşti şi din alte filiale din ţară, dar sunt membri de vază ai PNL, parlamentari, demnitari, care au venit în Organizaţia sectorului 1”, a mai susţinut Chiţoiu.

Primarul liberal al Sectorului 1, Andrei Chiliman, şi fostul premier Călin Popescu Tăriceanu au acuzat, marţi seară, că au fost transferaţi 56 de membri în PNL Sector 1, între aceştia numărându-se europarlamentarul Ramona Mănescu şi secretarul general adjunct al Guvernului, Andreea Lambru. Cei doi au afirmat că transferul s-a făcut pentru a influenţa componenţa delegaţilor la Congres. Citeşte mai mult.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed