Ciocniri soldate cu 14 morţi după pronunţarea verdictului de condamnare la moarte a 21 de persoane, în Egipt

În cursul ciocnirilor sângeroase, au fost luate cu asalt două secţii de poliţie din Port-Sadd – Al-Charq şi Al-Arab – care au fost invadate de locuitorii oraşului şi s-au auzit focuri de armă în cartierul Al-Manakh.

 

Bilanţul victimelor include şi doi poliţişti împuşcaţi, a căror moarte a fost anunţată de surse din securitate.

 

Potrivit televiziunii de stat, peste 50 de persoane au fost rănite în violenţele care au avut loc după ce rudele celor condamnaţi au încercat să invadeze închisoarea în care se aflau aceştia. Martori spun că atacatori necunoscuţi au deschis focul asupra poliţiei, care a ripostat cu gaze lacrimogene. Violenţele au început pe străzile din apropierea închisorii, iar magazinele au fost închise.

 

Oficiali din cadrul securităţii egiptene, citaţi de AP, au declarat că după ce ciocnirile s-au soldat cu victime, în oraşul mediteranean Port Said a fost desfăşurată armata. Potrivit unui martor citat de Reuters, transportatoare blindate au fost văzute sâmbătă pe străzile din Port Said.

 

Deşi nu a existat un anunţ oficial imediat, o sursă din securitate a declarat că armata a fost desfăşurată pentru a sprijini poliţia şi a proteja clădirile publice din oraş, mai scrie agenţia britanică.

 

Reuters aminteşte că armata a fost desfăşurată şi în Suez, un alt oraş-port de la Canalul Suez, ca răspuns la protestele anti-guvernamentale de vineri. Opt persoane au fost ucise în confruntările din Suez, deşi nu s-au relatat violenţe aici, sâmbătă.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed