Comparativ cu ei, Bill Gates pare un sarac. Top cei mai bogati oameni din istorie

Te gândești cumva la Bill Gates, Warren Buffett sau Carlos Slim Helu? Se pare că cei trei mari miliardari ai prezentului par niște săraci comparativ cu cei mai bogați zece oameni din istorie, cuprinși într-un clasament realizat de ealuxe.com.

 

Cei mai bogați oameni din istorie au controlat imperii, au fost proprietari ai unor continente întregi sau chiar au schimbat cursul istoriei.

 

Iată lista celor mai bogate zece personalități din istorie. Specialiștii care au realizat clasamentul au ajustat valoarea averii lor la nivelul anului 2014, astfel încât cifrele sunt comparabile.

 

  1. Mansa Musa I – avere netă de 400 miliarde de dolari

Domnitorul Imperiului  Mali, al zecelea Mansa, cunoscut și sub numele de Regele Regilor, a fost cel mai bogat om din istorie și a trăit acum mai bine de 600 de ani. Imperiul său producea aur și sare, acoperind peste jumătate din cerere. Având în vedere că prețul aurului este în creștere și luând în considerare inflația, averea sa ar depăși 400 de miliarde de dolari.

 

  1. Familia Rothschild – avere netă de 350 miliarde de dolari

Originară din Germania, familia Rothschild a pus bazele unei dinastii bancare în anii 1760. Averea exactă a tuturor membrilor familiei nu este cunoscută foarte clar, însă unii specialiști spun că aceasta depășește 1.000 miliarde de dolari în active. Totuși, ținând cont de activele cunoscute, averea acestei familii este de cel puțin 350 miliarde de dolari.

 

  1. John D. Rockefeller – avere netă de 340 miliarde de dolari

Fondatorul Standard Oil, compania care a revoluționat industria petrolieră, John D. Rockefeller este cel mai bogat american din istorie. El a atins cel mai înalt nivel financiar abia la vârsta de 74 de ani.

 

  1. Andrew Carnegie – avere netă de 310 miliarde de dolari

Este unul dintre cei mai cunoscuți industriași din lume. Primii săi bani i-a câștigat din investiții pe bursă, însă grosul banilor a provenit în mare parte din industria oțelului și din alte activități conexe. Vârful averii sale a fost atins la vârsta de 68 de ani.

 

  1. Nikolai Alexandrovich Romanov – avere netă de 300 miliarde de dolari

A fost ultimul țar al Rusiei, care a fost forțat să abdice de către bolșevici și a fost executat la comanda lui Lenin. Nikolai Alexandrovich Romanov s-a bucurat de vârful averii sale la vârsta de 49 de ani.

 

  1. Mir Osman Ali Khan – avere netă de 230 miliarde de dolari

A fost un mare iubitor de aur și pietre prețioase, doar valoarea acestora se ridică la o jumătate de miliard de dolari. Mir Osman Ali Khan a domnit peste Hyderabad și Berar care au fost ulterior anexate Indiei. Potențialul său maxim a fost atins la vârsta de 50 de ani.

 

  1. William Cuceritorul – avere netă de 229,5 miliarde de dolari

Și-a construit averea cucerind regate și conducându-le, William Cuceritorul a fost primul rege normand al Angliei. Domnia sa a durat aproximativ 20 de ani și, atunci când a murit, în anul 1087, imperiul să ajunsese la punctul maxim de dezvoltare.

 

  1. Muammar Gaddafi – avere netă de 200 miliarde de dolari

Este cel mai recent ocupant al acestui clasament, cunoscut mai mult în calitate de Coloneul Gaddafi. Acesta a fost președintele Libiei timp de patru decenii. Cea mai mare valoare a averii a fost la moartea sa, la vârsta de 69 de ani.

 

  1. Henry Ford – avere netă de 199 miliarde de dolari

Sursa averii sale provenea de la fabrica auto Ford Motor Company. Ford a ajuns celebru ca persoana care a făcut autoturismul accesibil maselor largi. Cea mai mare valoare a averii sale a fost atinsă la vârsta de 57 de ani.

 

  1. Cornelius Vanderbilt – avere netă de 185 miliarde de dolari

Și-a construit averea din afaceri cu vapoare cu aburi, apoi din construirea vapoarelor și a devenit foarte bogat după ce a investit în căile ferate. Vârful averii sale a fost atins pe când avea 84 de ani.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed