CORONAVIRUS: Să fie acesta medicamentul pe care îl așteaptă o lume întreagă? S-ar putea să-l avem în curând

Un tratament pentru cele mai severe simptome respiratorii cauzate de noul coronavirus ar putea trece de testele clinice cel mai devreme în această vară, a anunţat luni producătorul medicamentului, compania farmaceutică Roche. Vestea vine după ce compania farmaceutică a primit aprobare pentru testarea noului medicament din partea Administraţiei Alimentelor şi Medicamentelor din Statele Unite (FDA), informează DPA.

 

FDA speră că Actemra, care a primit deja aprobare pentru fi utilizat în Statele Unite la tratarea artritei reumatoide, ar putea, de asemenea, să amelioreze inflamaţii similare cu care se confruntă pacienţii cu forme severe de COVID-19, care dezvoltă pneumonie.

 

China a inclus Actemra în ghidul de tratament pentru pacienţii cu forme severe de COVID-19, boala provocată de noul coronavirus, la începutul lunii martie.

 

Autorizaţia FDA de a demara testele ar fi primul test riguros al medicamentului în cazul pacienţilor cu coronavirus, a declarat directorul medical al Roche, Levi Garraway, pentru McClatchy Washington Bureau.

 

„În unele forme de pneumonie virală, pneumonia se declanşează nu doar pentru că virusul e prezent, ci pentru că răspunsul inflamator este exacerbat”, a spus Garraway într-un interviu telefonic. „În China, au existat voci care au argumentat că acesta ar putea funcţiona împotriva pneumoniei (COVID-19) şi au constatat rezultate încurajatoare din punctul lor de vedere.”

 

Medici din Italia au făcut la rândul lor experimente cu acest medicament, rezultatele fiind promiţătoare, a adăugat Levi Garraway, fapt care a motivat Roche să solicite FDA aprobarea în procedură accelerată.

 

„Obiectivul nostru este să demarăm studiul cât mai devreme posibil, din aprilie. Lucrăm zi şi noaptea ca să putem începe”, a precizat Levi Garraway.

 

Faza a treia de teste – ultima etapă înainte ca FDA să aprobe un medicament pentru comercializare – ar putea fi finalizată în acest caz până la vară, a spus Garraway. „La vară este un termen care pare rezonabil”.

 

FDA va decide atunci dacă va autoriza în regim de urgenţă medicamentul pentru a fi disponibil pe scară largă.

 

Articolul integral pe TVR. 

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed