Cristian Preda face apel la eurodeputaţii români să voteze în PE bugetul 2014-2020

„Fac un apel la colegii mei din celelalte grupuri politice aleşi în România să voteze, la rândul lor, bugetul. Apelul meu e justificat de intervenţia nefericită a premierului, care a criticat realizarea unui consens în privinţa bugetului. Sper ca Victor Ponta să nu ceară membrilor PSD şi PNL – din motive politicianiste sau urmând directivele Internaţionalei Socialiste – blocarea unui buget favorabil României”, spune Cristian Preda, într-o postare pe blogul său.

 

El arată că alocarea care revine României pe bugetul negociat la Consiliul European este „o surpriză plăcută” şi că va vota în plenul PE acest cadru financiar deoarece „dă o şansă dezvoltării României”.

 

„Salut consensul în privinţa cadrului financiar multi-anual 2014-2020, realizat în Consiliul European ţinut joi şi vineri. Creşterea părţii care revine României e o surpriză plăcută, mai ales în condiţiile diminuării sumei totale alocate pentru următorii 7 ani, cu circa 34 de miliarde, comparativ cu perioada corespondentă anterioară. Această propunere va veni în Parlamentul European. O voi vota, fiindcă nu pot să refuz un buget care dă o şansă dezvoltării României”, mai afirmă eurodeputatul PDL.

 

Premierul Victor Ponta a declarat că este foarte dezamăgit de rezultatul final al alocării bugetare UE petru România, care este prezentat să pară mai bun, dar de fapt este foarte rău faţă de propunerea iniţială a Comisiei Europene şi practic nu s-a obţinut niciun euro în plus faţă de noiembrie, iar” legenda cu preşedintele Băsescu mare negociator a murit”.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed