Cum accesezi fonduri europene pentru cultivarea lavandei

Cum accesezi fonduri europene pentru cultivarea lavandei. Foarte mulți români au început să acorde o atenție deosebită lavandei, dat fiind întrebuințările pe care această plantă le are.

Cum se pot accesa însă fonduri europene pentru cultivarea lavandei, ce sume sunt la mijloc ce implică acest proces? Aflăm chiar acum.

Cum accesezi fonduri europene pentru cultivarea lavandei

Înainte de a lua în calcul un proiect complex trebuie să știi că înfiinţarea unui hectar de lavandă costă în jur de 8.000 de euro, iar exploatarea este de până la 18 ani, cheltuielile de întreţinere fiind minime.

Totodată, menționăm și faptul că investiţia ar putea fi recuperată în totalitate după chiar primul an de recoltă. Unele estimări arată că un hectar de lavandă poate aduce un profit de aproximativ 8.000 de euro.

Mai trebuie să știți și că lavanda creşte pe terenuri din sudul ţării, deci pentru un astfel de proiect este nevoie de un teren aproape de litoralul românesc.

Cum accesezi fonduri europene pentru cultivarea lavandei

Pentru a obţine fonduri europene pentru cultivarea lavandei puteţi apela la forma de finanţare prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală. Aveţi la dispoziţie măsura „121 – modernizarea exploataţiilor agricole” sau, pentru tineri „112- tinerii fermieri”.

Totodată, pașii pe care trebuie să-i urmaţi şi condiţiile pe care trebuie să le îndepliniţi pentru a obţine fonduri europene pentru cultivarea lavandei găsiţi pe afir.ro.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed