Curtea Constituțională, decizie istorică în privința căsătoriilor gay

„S-a admis în sensul că textele criticate sunt constituţionale în măsura în care recunosc dreptul la liberă circulaţie şi la şedere pe teritoriul României. Nu ne-am pronunţat cu privire la recunoaşterea căsătoriei. Am recunoscut în spiritul deciziei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE)”, a anunţat preşedintele CCR, Valer Dorneanu, potrivit Digi24.

 

 

CJUE a decis că țările din blocul comunitar nu pot împiedica şederea pe teritoriul lor a unui cuplu de acelaşi sex, format dintr-un cetăţean al Uniunii şi altul din afara acesteia.

 

 

Problema a fost ridicată de o familie de bărbaţi, un român şi un american, care au dat în judecată România pentru că nu le-a recunoscut căsătoria oficiată la Bruxelles acum opt ani. Decizia în acest caz a fost amânată în mai multe rânduri de Curtea Constituțională. Cuplul Coman-Hamilton s-a adresat CCR încă din 2016. Ei cereau recunoașterea căsătoriei lor pentru ca americanul să primească drept de reședință în România.

 

 

Statul român, reprezentat de Inspectoratul General pentru Imigrări şi Ministerul Afacerilor Interne, refuza, în baza Codului Civil, să recunoască efectele unui act de stare civilă belgian care stabileşte o relaţie de familie între două persoane de acelaşi sex.

 

Decizia CCR de astăzi vine la 17 ani după dezincriminarea homosexualităţii în România.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed