Diaconescu a discutat cu ambasadorul Japoniei despre construcţia liniei de metrou Bucureşti-Otopeni

MAE precizează, într-un comunicat remis agenţiei MEDIAFAX, că ministrul Diaconescu a avut o întrevedere cu Natsuo Amemiya, ambasadorul Japoniei în România.

„Ministrul Afacerilor Externe a exprimat interesul ţării noastre privind implementarea proiectelor economice discutate la nivel guvernamental. Prioritatea în acest domeniu o reprezintă construirea liniei de metrou dintre Capitală şi Aeroportul Internaţional Henri Coandă, co-finanţată de partea niponă printr-un împrumut de circa 300 milioane Euro, semnat cu ocazia vizitei la Tokyo a delegaţiei conduse de domnul Traian Băsescu, preşedintele României (martie 2010). Cele două părţi vor continua dialogul pentru identificarea următoarelor proiecte economice care ar putea fi derulate în colaborare.

Ambasadorul japonez a reiterat mulţumirile pentru sprijinul acordat Japoniei de România în urma accidentului nuclear de la Fukushima, materializat în trimiterea din partea Guvernului român a unei mari cantităţi de apă, precum şi în posibilitatea oferită unui grup de studenţi din regiunea Fukushima de a petrece o săptămână de vacanţă în România, la invitaţia preşedintelui României, domnul Traian Băsescu.

În cadrul convorbirilor a fost subliniată, de către ambele părţi, voinţa comună de amplificare a cooperării dintre România şi Japonia, atât în plan bilateral, cât şi în cadrul dialogului UE-Japonia.

Preşedintele Traian Băsescu a semnat în martie 2010, la Tokyo, acordul privind împrumutul de peste 300 milioane de euro acordat României de Guvernul nipon în vederea construcţiei Magistralei VI.

Linia 6 de metrou va face legătura cu reţeaua actuală de metrou, printr-o ramificaţie la actuala linie 4, în zona statiei de metrou 1Mai, ruta plasându-se din zona respectivă către Piaţa Presei Libere de-a lungul traseului DN1, până la Aeroportul Otopeni.

Metrorex estimează că linia va deveni operaţională în aproximativ cinci ani de la începerea lucrărilor, programată pentru a doua jumătate a anului 2012 – începutul anului 2013.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed