Doi ochi care râd

”Un ochi râde și altul plânge”, a spus Elisabeta Lipă, cea mai mare canotoare din câte au existat, după ce fetele de la două vâsle categorie ușoară, Ionela Cozmiuc și Gianina Beșleagă, au încheiat finala pe locul șase, ultimul. Cu o oră mai devreme, Marius Cozmiuc, soțul Ionelei, și Ciprian Tănasă, au obținut argintul la dublu rame masculin.

Doamna spune că Ionela și Gianina nu meritau acel rezultat însă a ținut să precizeze că totuși e vorba de o finală olimpică. Ce trebuie să reținem este că proba de două vâsle categorie ușoară este cea mai strânsă dintre toate cele ce compun canotajul modern. Și cursa de la Tokyo a confirmat această ștampilă. Cele șase echipe au mers cap la cap până la final și diferența între primul loc, Italia, și ultimul, ocupat de România, a fost de nici 2 secunde. Numărați de la 1 la 3… și o să vă dați seama ce înseamnă asta la o cursă ce se întinde pe 2.000 de metri. Ochiul plâns al Doamnei Lipă s-ar fi așteptat la mai mult ținând cont că fetele sunt duble campioane mondiale. Dar azi n-a fost să fie. Însă au promis că după o scurtă vacanță, încep pregătirea pentru Paris.

Și acum ochiul care râde! E ochiul care a văzut răbufnirea de orgoliu a băieților, zeci de ani de zile cu performanțe mereu în umbra fetelor. Avem 4 medalii până acum la JO, două fiind obținute de băieți. Iar locul 4, tot de un băiat, la înot, la 200 de metri liber. Marius Cozmiuc și Ciprian Tănasă au obținut medialia de argint după o cursă superbă. Cei doi frați croați au plecat de la început în viteză și până la final n-au lăsat speranțe celorlalți competitori. În condițiile astea Cozmiuc și Tănasă s-au luptat pentru locul doi cu barca daneză. Până la jumătate, s-a mers cap la cap, dar  băieții noștri au început să tragă mai tare și s-au desprins. Din păcate au stat tot timpul la o barcă în spatele croaților imbatabili. Au pus în schimb o barcă de control între ei și danezi. Medalie absolut meritată!

Asta a fost noaptea de la canotaj.

Când lumina a început să își facă simțită prezența, am avut parte de finala de la 100 de metri liber, cu David Popovici protagonist. Cursa a fost câștigată de americanul Dressel, urmat fiind de australianul Chalmers și de rusul Kolesnikov. David a sosit pe 7, cu un timp sub cel scos în finala de la CE de juniori de la Roma. Cu acel 46.30 ar fi fost azi pe locul 3. Dar cum cursele nu sunt asemănătoare, mă opresc aici cu orice comparație. Tokyo e un început bun pentru tânărul de 16 ani. La următoarele JO trebuie să acumuleze și să confirme. Nimeni la vârsta lui n-a înotat așa de repede!

Cam asta a fost ziua românilor! Aș spune că ambii ochi râd! Canotajul a reînviat și rezultatele scoase de un copil la înot au fost excelente. De ce să plângi? Doamna Lipă este însă exigentă și numai ea știe ce a trăit în ultimii 12 ani ca să readucă sportul preferat la lumină. Și lumina ar putea fi și mai strălucitoare, pentru că mâine noapte avem finala de 8+1 fete, unde echipa României se află printre favorite. Acum câteva zile, în recalificări, a obținut record mondial…

Avem patru medalii până acum. Sperăm la încă două, la 8+1 și, zic eu, la lupte.

Ce am mai văzut? O echipă de handbal feminină a Spaniei care a venit cu vreo 10 sportive care activează în campionatul României, cu antrenor cu tot, și care funcționează bine. Vă dați seama câți bani se învârt pe aici dacă spanioloaicele preferă să joace la noi? Bani publici mulți, ca să nu se ascundem după deget… Am mai zis, turneul de tenis masculin se află în treabă, căci câștigătorul e știut de dinainte. În plus, sportivii se confruntă cu condiții atmosferice imposibile. “Dacă mor, cine e responsabil?” a răbufnit Daniil Medvedev, numărul 2 mondial, la adresa arbitrului din cauza căldurii extreme… În finala de dublu masculin, se vor bate croații între ei. Și San Marino a câștigat prima sa medalie din istorie

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed