x


  • EUR
    4.6497
    USD
    3.9565
  • 8° C
    Vremea
    Bucuresti
    Vant

    11 km/h
    Umiditate

    56%
    Presiune

    34101 hPa
string(5) "banci"

După Brexit, grupul bancar HSBC este gata să mute 1.000 de joburi din Londra în Paris

Grupul bancar britanic HSBC, cea mai mare bancă europeană, ar urma să-şi mute până la 1.000 dintre angajaţi, din Londra la Paris, dacă Marea Britanie va părăsi piaţa unică europeană, după votul dat joi de britanici de a ieşi din Uniunea Europeană, scrie BBC News.

Author: Cristina Popovici | Sursa: Money.ro | Publicat: 26.06.2016, 17:47 | Actualizat: 26.06.2016, 17:47

 

Din personalul ce va fi relocat vor face parte cei care procesează deja pentru HSBC, în districtul financiar londonez Canary Wharf, plăţi făcute în euro.

 

Rezultatul referendumului de joi înseamnă că Marea Britanie va trebui să-şi renegocieze relaţiile comerciale cu Uniunea Europeană, inclusiv dacă va rămâne sau nu parte a pieţei unice. Potrivit BBC, HSBC a refuzat să comenteze aceste informaţii.

 

Dacă Marea Britanie nu va mai fi în piaţa unică, sau Spaţiul Economic European (SEE), acest lucru ar însemna pierderea “passporting-ului”, care permite băncilor să opereze fără restricţii în toate ţările SEE.

 

Spaţiul Economic European include toate cele 28 de state membre UE, plus Islanda, Liechtenstein şi Norvegia. Regulile SEE permit acelor ţări non-UE să fie parte din piaţa unică europeană atât timp cât permit libera circulaţie a persoanelor.

 

HSBC (Hongkong and Shanghai Banking Corporation) a fost infiintata in anul 1865 în fosta colonie britanică pentru a finanţa schimburile comerciale în creştere între Europa şi China. Aproximativ 48.000 din cei 257.000 de angajaţi ai HSBC lucrează în Marea Britanie.