Elevii ar putea fi supuși testelor antidrog în școli. Părinții trebuie să-și dea acordul

Ministerul Afacerilor Interne a anunțat că ia în considerare introducerea testelor antidrog pentru elevi, în cazul în care manifestă un comportament suspect de consum de droguri. Această măsură ar urma să fie implementată doar cu consimțământul părinților. Psihologii susțin că această inițiativă ar putea să nu producă rezultatele scontate, sugerând în schimb ca testele rapide să fie efectuate acasă de către părinți.

„Analizăm posibilitatea efectuării testelor antidrog pentru elevi de către personal medical calificat, care desfășoară activități în unitatea de învățământ, în cazul în care elevul manifestă un comportament evident legat de consumul de droguri, cu acordul explicit al părinților. Subliniez că acest demers se va realiza doar cu acordul părinților. Întrebarea care se pune este cum vom proceda în situația în care părintele refuză, iar răspunsul va fi definit în urma dezbaterii publice”, a declarat Cătălin Predoiu, ministrul de Interne.

„Introducerea testelor, cu acceptul părinților, este o variantă. Nu putem rămâne pasivi în fața acestui fenomen și trebuie să educăm pentru a preveni consumul de droguri, dar și să fim hotărâți în combaterea lui”, a spus președintele Klaus Iohannis.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed