Furtunile și ploile au revenit în România

Până pe 31 iulie la ora 10:00, în Banat, Crișana, Transilvania, Oltenia și Moldova va fi instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin perioade cu intensificări de scurtă durată ale vântului, rafale în general de 60…70 km/h, vijelii, averse torențiale, descărcări electrice și izolat grindină. Cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat 30…40 l/mp.

Notă: Astfel de fenomene vor fi și în celelalte regiuni, dar pe arii mai restrânse. Luni, 31 iulie, instabilitatea atmosferică va fi accentuată în jumătatea estică, iar vântul va avea intensificări în extremitatea de sud-vest a țării.

De asemenea, tot până 31 iulie, ora 10:00, este în vigoare şi un cod portocaliu de vreme rea. Astfel că, n zonele montane, în vestul Transilvaniei și în nord-vestul Moldovei, vor fi perioade cu averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului (rafale de peste 80 km/h), vijelii și grindină. În intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 30…40 l/mp și izolat de peste 50…60 l/mp, transmite ANM.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed