Hotelul Inter Venus a găzduit lansarea în România a proiectului International Religion Freedom Roundtable, o inițiativă susținută la nivel global de Departamentului de Stat al SUA

International Religion Freedom (IRF) Roundtable Eastern Europe este o organizație non-profit a cărei scop este de a contribui substanțial la promovarea dreptului fundamental la libertatea religiei în România și în țările est-europene, așa cum sunt acestea exprimate in Declarația Universală pentru Drepturile Omului. Potrivit principiilor emise la prima întâlnire a IRF la Washington D.C. în iulie 2018 prin vocea Secretarului de Stat al SUA, Mike Pompeo, IRF își propune să construiască o alianță globală a guvernelor din întreaga lume în susținerea proiectului. Inițiativa Departamentului de Stat al SUA s-a bucurat de succes, a doua masă rotundă la nivel global de anul acesta bucurându-se de participarea a reprezentanților a peste 100 de guverne precum și a peste 1.000 de reprezentanți ai societății civile.

Evenimentul de la finalul săptămânii trecute de la Hotel Inter Venus este primul organizat în această regiune a Europei, iar locația a fost aleasă special pentru că Dobrogea are una dintre cele mai bogate diversități religioase. De altfel, printre participanți s-au numărat Prea Sfinția Sa Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Pastorul Viorel Iuga, Președintele Congresului Alianței Evanghelice din România și Murat Iusuf, muftiul comunității musulmane românești. Pe lângă aceștia la discuții au mai participat preoți militari, primari, diplomați, înalți reprezentanți ai guvernelor din SUA, Bulgaria, Muntenegru și România. Dintre aceștia îi enumerăm  pe Titus Corlățean, Vicepreședintele Senatului din România, Greg Mitchell, Președintele IRF Washington, Kirsten Evans, Director al Centrului pentru Credințe și Inițiative de Oportunitate din cadrul US Agency for International Development (USAID), Cristina Li, consilier la USAID, Muhammad Latif de la Office of American Schools and Hospitals Abroad (ASHA), Căpitanul Capelan Wayne MacRae, de la Statul Major al Pentagonului și Veliko Milonjic, directorul în Ministerul de Externe din Muntenegru. 

Toți participanții au fost împărțiți în grupuri de lucru pentru a discuta teme colaterale, preoții militari și liderii religioși au discutat despre cum poate deveni libertății religiei un instrument esențial în  menținerea păcii, iar reprezentanții societății civile, între care Ioan Niculae, președintele Grupului Interagro, au dezbătut împreună cu autoritățile și reprezentanții USAID despre importanța înțelegerii valorii socio-economice a libertații religiei în România și în țările din regiune. 

Mai multe informații despre eveniment puteți găsi pe pagina http://irfeasterneurope.org/

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed