Îmblânzitorii de cai ai României

Într‑o perioadă în care caii din hergheliile de stat din România mureau de foame, pentru că banii alocaţi pentru hrană ajungeau altundeva, Dan Filimon punea bazele primului club privat de echitaţie din Bucureşti. A început cu patru cai, în 1993: un lipiţan şi trei pursânge englez. „Erau mai scumpi ca acum, câteva mii de dolari, dar erau mai amărâţi“, rememorează Filimon (43 de ani), proprietarul Clubului de Echitaţie Bucureşti.

Este aprobat cu un zâmbet de „tovarăşul său de muncă şi viaţă“, cum tot el spune, Ioan Szekely, fost cascador şi antrenor de zece ani la Clubul de Echitaţie. Pentru că nu prea avea unde să încalece, Filimon s‑a decis să‑şi facă propria bază hipică. A investit 30.000 de dolari, bani pe care spune că i‑a făcut din comerţul cu petrol. O sumă considerabilă pentru acele vremuri şi, dacă i‑ar fi investit la acel moment în real estate, de pildă, ar fi fost probabil astăzi unul dintre cei mai mari jucători imobiliari din România.

HOBBY ŞI/SAU BUSINESS. Prima dată, clubul a fost amplasat în Pipera. O alegere greşită, pentru că locul nu era deloc potrivit pentru echitaţie – „Aveam în spate blocuri de muncitori şi chiar prin faţa terenului trecea un drum pentru utilaje grele“. După trei ani a fost nevoit să închidă. A pierdut toată investiţia, mai puţin cea în cai.

A luat‑o de la capăt, de data asta în Băneasa, în 1996, unde a reuşit să concesioneze un teren de patru hectare, pe care până atunci fuseseră nişte grajduri de iepuri. În total, Filimon spune că în ultimii 18 ani a investit peste un milion de euro în pasiunea sa pentru cai. Pe lângă caii Clubului, are şi 15 cai ai lui, zece în România, cinci în Grecia.

De altfel, ca antreprenor, a pendulat tot timpul între cele două ţări – a stat mai mult în Grecia până prin 2005 –, iar afacerile spune că le‑a făcut în principal în jurul celor două pasiuni – caii şi bărcile. „În 1994 m‑am restras din afacerile cu petrol, am început să mă ocup de cai. Mi se părea mai nobil să mă îmbogăţesc din asta“, povesteşte zâmbind Filimon.

Citește mai mult în MONEY EXPRESS și află cât de profitabilă este afacerea cu cai a antreprenorului Dan Filimon

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed