Indicele S&P 500 a avut în aprilie cea mai mare creştere lunară din ultimii nouă ani

Acţiunile americane s-au ieftinit joi, după ce anunţul privitor la falimentul Chrysler a diminuat optimismul creat de profiturile companiilor şi de datele bune de pe piaţa muncii, însă indicele S&P 500 a înregistrat cea mai bună lună de tranzacţionare din ultimii nouă ani, relatează Reuters.

Disconfortul creat de falimentul Chrysler a anulat creşterea cu peste 1% din prima parte a şedinţei înregistrată de indicii Dow Jones şi S&P 500.

"Am observat o intervenţie guvernamentală masivă în acest caz, iar jucătorii de pe piaţă sunt îngrijoraţi din acest motiv", a declarat Stephen Massocca, director administrativ la compania Wedbush Morgan din San Francisco.

Indicele Dow Jones a închis şedinţa de joi în scădere cu 17,61 puncte, sau 0,22%, la 8.168,12 puncte, iar indicele Standard & Poor’s 500 (S&P 500) a pierdut 0,09%, la 872,81 puncte.

Sursa: NewsIn

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed